Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanța: Amenzi de 1,5 milioane de lei aplicate de polițiștii locali în perioada sezonului estival

Published

on

În perioada sezonului estival 2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat activități de control în zona de plajă (Modern până la limita cu orașul Năvodari), pe zona de promenadă a stațiunii Mamaia, în Satul de Vacanță, pe faleza Cazinoului din Constanța și în portul turistic Tomis, ocazie cu care au verificat respectarea normelor rutiere, a celor legate de menținerea curățeniei, legalitatatea lucrărilor de construire din domeniul disciplinei în construcții, desfășurarea în condiții legale a activităților comerciale și a serviciilor de piață, respectarea normelor ordine publică, liniște și conviețuire socială, aplicându-se în total 3411 sancțiuni contravenționale.

În stațiunea Mamaia și pe sectoarele de plajă aferente au fost întocmite 209 note de constatare persoanelor juridice care își desfasurau activitatea comercială în locații care au fost verificate și din punctul de vedere al respectării prevederilor legale din domeniul disciplinei in construcții. Operatorilor economici le-au fost întocmite 183 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, în valoare de 180.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 63 au fost avertismente, cu dispunerea de măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate.

 

Au fost constatate 30 de fapte antisociale privind nepăstrarea curățeniei pe domeniul public, respectiv depozitarea unor deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate, neîmprejumuirea cu panouri și plasă, neîntreținerea fațadelor, spălatul autovehicului pe domeniul public, fapte ce contravin H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Advertisement
usr

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, dispunându-se sancțiuni complementare de oprire a executării lucrărilor de construcții, obținerea autorizației de construire pentru lucrările nelegal realizate, în caz contrar, desființarea lucărilor de contrucții efectuate în mod nelegal și aducerea imobilului la starea inițială.

De asemenea, s-au efectuat măsurători de sonometrie, fiind intocmite 19 rapoarte de verificare, și au fost aplicate 6 sanctiuni contravenționale în conformitate cu prevederile art.2, pct 26 din Legea 61/1991 Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice și o amendă contravențională în valoare de 30.000 lei pentru depășirea pragului fonic admis, în conformitate cu prevederile art.96, alin.2, pct 14 din O.U.G 195/2005 privind protecția mediulului.

Polițiștii locali au acționat pe sectoarele de plajă din Stațiunea Mamaia, în vederea combaterii comerțului ilicit, fiind aplicate 712 amenzi contravenționale în valoare de 334.200 lei pentru acte de comerț ambulant/neautorizat, dispunându-se măsuri complementare de confiscare a mărfurilor deținute în scopul vânzării în mod nelegal, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 sancțiuni contravenționale pentru folosirea unui ponei în scop de agrement, fiind dispusă măsura complementară de confiscare a animalului de talie mică și culoare roșu- bun, care a fost predat în custodia Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Pe raza stațiunii Mamaia și Satul de Vacanță în perimetrul aferent zonelor de promenadă de pe domeniul public al municipiului Constanța și în mijloacele de transport public persoane au fost aplicate 1047 sancțiuni contravenționale în valoare de 334.200 lei, din care 919 amenzi au fost constatate în conformitate cu prevedrile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța pentru staționarea autoturismelor pe spațiul verde, camparea pe spațiul verde sau în alte locuri decât cele special amenajate, depozitarea unor obiecte și spălarea auvehiculului pe domeniul public, 39 abateri contravenționale au fost constatate pentru apelare la mila publică și consum de alcool într-un loc interzis, refuz de legitimare, nesupravegherea minorilor, tulburarea ordinii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice, 83 sancțiuni contravenționale pentru lipsa titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun care deservesc liinilor RATC din stațiune și 6 amenzi contravenționale pentru nesolicitarea eliberării unui nou document identitate, în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Concomitent cu aceste acțiuni de prevenire și combatere a unor fapte de natură antisocială, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat în scopul asigurării și menținerii siguranței traficului rutier în Stațiunea Mamaia, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 1134 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 596.456 lei, după cum urmează:
– 156 pentru opriri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
– 259 pentru staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
– 35 pentru ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
– 465 pentru ocuparea unui loc de parcare in parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanta.
-212 pentru staționarea autoturismului pe spațiul verde sau cu această destinație, în conformitate cu prevederile art.9, pct 38 din H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.
– 3 pentru nedeținerea autorizației de folosire a tramei stradale, în conformitate cu prevederile H.C.L Nr.136 /2018 modificata prin H.C.L nr.507/2018 privind stabilirea impozitelor locale pentru anul 2019.
-3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 38 /2003 privind transportul in regim de taxi și în regim de închiriere.

Advertisement
usr

S-a dispus măsura ridicării a unui număr de 174 autovehicule, în scopul fluidizării traficului rutier și vizibilitatea acestora în zona trecerilor de pietoni sau a marcajelor rutiere.

Același tip de activități specifice s-au derulat în sezonul estival pe sectoarele de plajă din Constanța, Faleza Cazinoului din zona penisulară și Portul Turistic Tomis, mijloacele de transport în comun aferente zonelor menționate anterior, ocazie cu care au fost aplicate 113 amenzi contravenționale în valoare de 56.500 lei pentru acte de comerț ambulant/neautorizat, dispunându-se măsuri complementare de confiscare a mărfurilor deținute în scopul vânzării în mod nelegal, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 34 de sancțiuni contravenționale pentru aruncarea/depozitarea de diverse ambalaje pe domeniul public, depășirea spațiului alocat parcării, arderea unor deșeuri/substanțe,răscolirea gunoiului din containere, staționarea autovehiculelor pe zone amenajate cu pavele ,în conformitate cu prevederile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, 38 amenzi pentru săvârșirea de acte/fapte obscene, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, provocarea sau participarea la scandal în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice și 83 sancțiuni contravenționale pentru lipsa titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun care deservesc liinilor RATC din zona peninsulară, în conformitate cu prevederilor Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local.

Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au avut onoarea să vă prezinte bilanțul sezonului estival 2019 de pe toată zona de plajă ( Modern până la limita cu orașul Năvodari) pe zona de promenadă a Stațiunii Mamaia, în Satul de Vacanță, pe Faleza Cazinoului din Constanța și Portul Turistic Tomis.

”Pe această cale dorim să multumim persoanelor fizice sau juridice care au respectat și înțeles obligațiile și prevederile legale în vigoare la nivel național cât și a celor locale stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Constanța.
Scopul Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!”, a precizat Biroul de presă al Direcției Poliția Locală Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions