Administratie
În câteva zile se hotărăște soarta Cazinoului!
Published
5 ani agoon
By
Tatian Iorga
Primarul Constanței, Decebal Făgădău a anunțat, astăzi, că lucrările de reabilitare a Cazinoului ar putea începe mult mai repede, dacă există voință. Asta deoarece, contestația depusă de un consorțiu, având ca lider de asociere SC Eldiclau SRL, a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Edilul Constanței spune că, în momentul de față, se poate semna ordinul de începere a lucrărilor la Cazino.
„S-a depus contestație, care a fost respinsă. Aștept să văd ce decizie ia fie Guvernul interimar, fie noul Guvern, sunt oricând disponibil pentru semnarea contractului de execuție a lucrărilor. Legea permite semnarea contractului, chiar dacă contestatarul are la dispoziție cale de atac în instanță. Așa că fac apel la curaj. Nu mă îndoiesc în ceea ce privește curajul vicepremierului interimar Daniel Suciu. De altfel, sunt convins că dacă va avea răgaz își va asuma semnarea contractului pentru reabilitarea Cazinoului. În cazul noului Guvern, voi face același apel la noul ministru al Dezvoltării. Trebuie doar curaj. Azi avem toate condițiile legale de partea noastră“, a spus Făgădău, astăzi, într-o conferință de presă.
Nu știm de ce s-a grăbit primarul Făgădău să declare că autoritățile pot semna ordinul de începere a lucrărilor la Cazinoul din Constanța, care ar trebui să fie efectuate de AEDIFICIA CARPAŢI SA, însă rezoluția Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, emisă în 10 octombrie, contravine mesajului dat de edil. Pe de o parte, într-adevăr, CNSC a respins contestația SC Eldiclau SRL a cărei ofertă fusese inadmisibilă. Pe de altă parte, însă, CNSC a admis cererea SC Eldiclau SRL privind reanalizarea ofertelor declarate admisibile depuse de SC AEDIFICIA CARPAŢI SA, declarată câștigătoare, și SC CONSTRUCŢII ERBAŞU SA, care s-a clasat pe locul doi.
„Admite, în parte, contestația formulată de către S.C. ELDICLAU S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ELDICLAU S.R.L. – S.C. TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS S.A. – RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA CONSORTILE A S.R.L. – S.C. IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE S.A., cu sediul în Craiova, str. Nanterre nr. 10, județul Dolj, reprezentată convențional prin S.C.A. Olteanu și Asociații, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Sapienței nr. 6, et. 1, ap. 3, sectorul 5, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII S.A., cu sediul în București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5, în referire la capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse admisibile.
Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 3912L/22.08.2019, privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, în referire la mențiunile legate de evaluarea propunerilor financiare depuse de către Asocierea S.C. AEDIFICIA CARPAŢI S.A. – S.C. REMON PROIECT S.R.L. – S.C. PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE S.R.L. – S.C. TEHNOINSTAL S.R.L. și Asocierea S.C. CONSTRUCŢII ERBAŞU S.A. – S.C. CONCAS S.A. – S.C. EURAS S.R.L. – S.C. POLARH DESIGN S.R.L., precum și, în parte, a raportului procedurii nr. 4128L/03.09.2019 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la evaluarea financiară a ofertelor depuse de către Asocierea S.C. AEDIFICIA CARPAŢI S.A. – S.C. REMON PROIECT S.R.L. – S.C. PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE S.R.L. – S.C. TEHNOINSTAL S.R.L. și Asocierea S.C. CONSTRUCŢII ERBAŞU S.A. – S.C. CONCAS S.A. – S.C. EURAS S.R.L. – S.C. POLARH DESIGN S.R.L.
Obligă COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII S.A. ca, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire, prin reanalizarea propunerilor financiare prezentate de Asocierea S.C. AEDIFICIA CARPAŢI S.A. – S.C. REMON PROIECT S.R.L. – S.C. PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE S.R.L. – S.C. TEHNOINSTAL S.R.L. și Asocierea S.C. CONSTRUCŢII ERBAŞU S.A. – S.C. CONCAS S.A. – S.C. EURAS S.R.L. – S.C. POLARH DESIGN S.R.L., care au avut oferte conforme și admisibile și prin solicitarea de clarificări celor doi ofertanți cu privire la prețurile ofertate, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare“, se arată în decizia nr. 1769/C7/1854 din 10.10.2019 a Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Dosar penal pe numele patronului și companiei desemnată să reabiliteze Cazinoul din Constanța
Așadar, situația Cazinoului este în continuare incertă, iar bătălia între firme este uriașă. În condițiile în care SC Eldiclau SRL este scoasă pe tușă de CNSC, și doar instanța mai poate întoarce situația în favoarea ei, lupta pare să se dea între Aedificia Carpați și SC Construcţii Erbaşu SA. Interesant este că numele patronului și companiei de construcţii desemnată să reabiliteze Cazinoul din Constanța, Aedificia Carpaţi, Petre Badea, apare într-un dosar la DNA, fiind acuzat de cumpărare de influenţă. Potrivit G4media.ro, DNA a început urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi împotriva senatorului UDMR, Verestoy Attila, decedat la începutul anului trecut. „Între 2010 şi 2012, Verestoy şi-ar fi traficat influenţa pe lângă funcţionarii Ministerului Culturii, condus de liderul UDMR Kelemen Hunor, asfel încât ministerul să facă plăţile pentru proiectele în derulare ale companiei de construcţii: construcţia Bibliotecii Naţionale, reabilitarea Teatrului Naţional, a Muzeului de artă şi a Muzeului Colecţiilor de artă. Banii Ministerului Culturii proveneau dintr-un împrumut al BERD“. În acest ca vorbim de o acuzație de mită în valoare de peste un milion de euro pe care Badea Petre şi Aedificia Carpaţi SA le-ar fim oferit fostului senatorului UDMR.
„În perioada de timp 2010 – 2012, inculpatul Badea Petre şi inculpata Aedificia Carpaţi S.A. au oferit echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, din care au dat suma de suma de 6.999.067 de lei (echivalentul a 1.275.000 de euro), numitului Verestoy Attila, senator şi membru al formaţiunii politice UDMR, acesta din urma folosindu-se de faptul că avea o poziţie influentă în cadrul acestei formaţiuni politice şi de faptul că Hunor Kelemen, membru al aceleiaşi formaţiuni politice, avea calitatea de ministru al culturii şi patrimoniului naţional, şi promiţând ca, în schimbul primirii acestor bani, va determina funcţionarii publici responsabili din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional să îndeplinească acte care intrau în sfera îndatoririlor acestora de serviciu, în vederea asigurarii plăţii lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpaţi S.A. le efectua în baza contractelor pe care le avea cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional“, se arată în rechizitoriul DNA, citat de g4media.ro.
Mai multe despre acest caz puteți citi aici: https://www.g4media.ro/dna-fostul-senator-udmr-verestoy-attila-ar-fi-primit-mita-astfel-incat-ministerul-culturii-condus-de-kelemen-hunor-sa-faca-platile-catre-constructorul-aedificia-carpati-care-a-modernizat-biblioteca.html
Restaurarea Cazinoului din Constanța va fi realizată de asocierea de firme Aedificia Carpați – Remon Proiect – Profesiona Construct Proiiect ARE și Tehnoinstal, potrivit rezultatului licitației organizate de Compania Națională de Investiții. Proiectul va costa 44,9 milioane de lei (plus TVA) și va dura doi ani și jumătate, cu o garanție de 5 ani. Licitația a fost lansată de Compania Națională de Investiții pe platforma de achiziții publice la data de 23 mai 2019.
SC Eldiclau SRL (lider de asociere) & Telekom România Mobile Communications SA& Research Consorzio Stabile Societa Consortile A SRL & Implex Romcatel Cercetare Proiectare SA şi subcontractanţii Hoiura Electro Construct SRL, Facility Instal SRL şi Helinick SRL este asocierea de firme care a depus contestaţie.