În traseul stabilit pentru vizita candidatului PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă s-a oprit și la Murfatlar. A fost primită cu aplauze de liderii social democrați din județul Constanța, dar și de simpatizanții formațiunii politice.
De departe, discursul interesant l-a avut Felix Stroe, președintele PSD Constanța, care a numit-o pe Viorica Dăncilă… mama națiunii. Totodată, liderul PSD Constanța a spus că Dăncilă a condus România cu mână de fier timp de 20 de luni.
“Noi, în ziua de 10 și în ziua de 24 (noiembrie n.r.) trebuie să votăm un om deosebit, un om echilibrat, o femeie calmă, competentă, o mamă de familie, mama națiunii. Timp de 20 de luni de zile a condus cu mână de fier, ferm și spre binele țării, a condus România. N-am dreptate, sigur că am dreptate?! În 20 de luni de zile s0au făcut atâtea lucruri bune că îi e frică lui Iohannis (Klaus Iohannis, președintele în funcție al României) să meargă la dezbatere, l-a invitat, l-a provocat. Să spună ce a făcut el în 5 ani de zile pentru România și ce a făcut ea (Viorica Dăncilă n.r.) pentru România în 20 de luni. Nu vrea să meargă pentru că nu are ce să spună. A semănat ură și dezbinare”, a spus Felix Stroe, liderul PSD Constanța pe scena special amenajată pentru mitingul electoral în orașul Murfatlar.
Ce alte acuzații îi aduce liderul PSD Constanța actualului președinte al României, vedeți în clipul următor.
Și dacă sunteți interesați de cum s-au pregătit autoritățile din Constanța pentru vizita candidatului PSD la alegerile prezidențiale, vă recomandăm articolul Ordinea.ro semnat de jurnalistul Tatian Iorga:
Parcul Casei de Cultură, înfrumusețat pentru Dăncilă. Pomacost a plantat flori asemănătoare cu varza
Este, de asemenea, important să vă spunem și că Viorica Dăncilă și-a început activitățile electorale în județul Constanța încă de la primele ore ale dimineții. În jurul orei 10.00 a ajuns în comuna Ciobanu. Aici, primarul Tudorel Gurgu (PSD) a așteptat-o cu covorul roșu întins în mijlocul localității. Iată imaginile:
(foto) Viorica Dăncilă, campanie pentru prezidențiale în județul Constanța. Primarul din Ciobanu i-a întins covorul roșu
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta