Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ședință înfierbântată la CLM. Stadionul Farul – mărul discordiei!

Published

on

În cursul acestei zile am participat la o ședință ordinară de consiliu local municipal mai puțin obișnuită dat fiind numărul relativ mare de proiecte de hotărâre care au fost respinse. Președinte al ședinței a fost consilierul local Marioara Cojoc. În sala de ședințe a Palatului Administrativ Remus Opreanu au fost prezenți 25 de consilieri locali, dar sala a fost arhiplină deoarece mai mulți membri ai echipei de fotbal SSC Farul Constanța au dorit să participe. Prezența lor în sală s-a datorat existenței pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre care viza trecerea stadionului Farul, a Palatului Copiilor și a Bazei Sportive Badea Cârțan în administrarea Primăriei. Iar pentru votarea acestui proiect ar fi fost nevoie de voturile favorabile a 2/3 din consilieri. Să explic, însă, cum s-au derulat lucrurile.

Ședință anticipată a liderilor PNL

Cum spuneam, ședința de consiliu local municipal era programată pentru ora 12.00. Înainte de începere ei, de la ora 10.00 a avut loc o ședință a Organizației municipale a PNL Constanța, la care au participat Vergil Chițac și consilierul local Romeo Rezeanu. Ei au ținut să precizeze încă de la început că scopul acestei întâlniri cu jurnaliștii este dorința de a ne comunica cum vor vota proiectele de hotărâre de la ședința Consiliului Local Municipal. Și-au manifestat reținerile pe care le au vizavi de proiectul bugetului local dar au precizat că îl vor vota, ceea ce au și făcut ulterior. Dar nu au ezitat să precizeze că punem carul înaintea boilor. Când au ajuns la proiectul referitor la stadionul Farul, Vergil Chițac a reamintit faptul că acesta a fost dat în folosință gratuită pentru 49 de ani.”Numărul hotărârii de guvern prin care s-a dat în folosință gratuită a fost 666/12.06/2001. FC Farul a primit în concesiune stadionul. Ca și concesionar trebuia să investească. Între timp, Farul a intrat în faliment, există și un lichidator, iar contractul de concesiune a fost anulat. Stadionul trebuia deci predat statului. Stadionul e pe drum, încă nu a ajuns la stat. Nu s-a făcut încă predarea-primirea sa. El este extrem de degradat, iar Direcția pentru Sport nu îl poate prelua în starea actuală. Din 2001 încoace se degradează, iar acum trebuie investite câteva milioane de euro pentru a-l readuce la starea inițială. (…) Prejudiciul a fost adus statului roman. Noi ar trebui să negociem cumpărarea la municipalitate a simbolurilor clubului.!”. Cam aceste lucruri au fost spune de către liberali. Dar a venit ședința, iar lucrurile s-au derulat cu repeziciune.

Redarea fotbalului constănțenilor

Advertisement
usr

Înainte de momentul votării acestui proiect de hotărâre i s-a dat cuvântul lui Lică Marcel, președinte al FC Farul, fost arbitru international, care a avut parte de mulți susținători. ”Fiți de accord cu acest process de preluare a stadionului Farul. Fotbalul constănțean este în colaps, iar suporterii au înființat o nouă echipă. Vom promova în liga a treia și întrebăm unde ne vom desfășura activitatea? Cerem doar redarea fotbalului constănțenilor. Clubul Farul trebuie preluat de către Primărie. La următoarea ședință vom veni cu un proiect de finanțare”. Consilierul local Constantin a ținut să intervină și a precizat că stadionul Farul are mari probleme. ”E casa noastră, dar e goală!”, a spus el. Și primarul Decbal Făgădău a intervenit și a precizat că stadionul este la ora actuală o ruină. ”Niciodată nu vor avea bani nici să tundă iarba!”; a spus Făgădău. El a precizat că a stat de vorbă cu ministrul Lipă, dar și cu directorul de la Direcția de Sport. ”E de datoria noastră să aducem la un standard de confort întreaga bază de la FC Farul. Sportul nu aparține nici unui partid, ci aparține constănțenilor.”, a precizat Făgădău într-un ropot de aplauze venit din partea suporterilor și a fotbaliștilor prezenți în sală. A intervenit și consilierul Romeo Rezeanu, care a ținut să precizeze că în principiu liberalii nu au nimic împotriva acestui proiect și că este normal ca el să aparțină Primăriei. ”Hai să vedem cum se termină cu preluarea stadionului”, a precizat Rezeanu. Făgădău a intervenit din nou și a spus că proiectul este deja făcut și avizat. ”Avem nevoie de voturile a 2/3 dintre consilieri”. Cu toate acestea, în momentul votului, proiectul nu a primit voturile necesare , așa că a rămas în coadă de pește. Probabil va fi preluat în următoarele ședințe de consiliu. Și asta cu atât mai mult cu cât primarul Decebal Făgădău a declarat jurnaliștilor, la finele ședinței de consiliu, că va relua aceste proiecte de hotărâre și le va repune pe ordinea ade zi a Consiliului local Municipal..

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions