Primăria Municipiului Constanţa organizează la sediul din bd. Tomis nr. 51 un concurs de promovare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante, astfel
• Șef Serviciu Evidență Persoane, Direcția Locală de Evidență Persoane (1 post)
Condiţii:
– studii universitare absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea ştiinţe juridice, administrative;
– studii universitare de masterat în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
– să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
– minim 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
– să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.
Proba scrisă se va desfăşura în data de 27.11.2019, ora 10:00, iar interviul candidaţilor admişi la data de 29.11.2019, ora 14:00. Dosarele de înscriere se depun pâna la data de 18.11.2019, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, camera 218. Condiţiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afişate la sediul instituţiei și pe site-ul www.primaria-constanta.ro.
Date de contact: tel. 0241/488137, fax 0241/488147,e-mail resurse.umane@primaria-constanta.ro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta