Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Un candidat la prezidențiale propune stagii de pregătire militară pentru tineret (P)

Published

on

Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, susține că, în România, este nevoie de un program de antrenament militar și civic de cel puțin o lună care, consideră el, ar avea mai multe beneficii. Propunerea PMP pentru fotoliul de la Cotroceni este de părere că cetăţenii din România ar avea de câştigat pe mai multe planuri prin implementarea unui serviciu militar-civic. Paleologu a precizat însă că, pe moment, acest lucru ar trebui realizat pe bază de voluntariat.

“Se poate face pe termen scurt, o lună de antrenament militar, civic, umanitar obligatoriu. Cu opţiuni, desigur. Dacă cineva are convingeri religioase, filosofice care-i interzic să ţină o armă în mână, îl laşi în pace. Dar oricum nu este vorba despre arme, în primul rând. E vorba despre o serie întreagă de lucruri pe care orice cetăţean e bine să le cunoască”, a susţinut Paleologu.

În plus, candidatul PMP a ţinut să sublinieze că, în opinia sa, patriotismul este o virtute şi este importantă cultivarea acestuia. În acelaşi timp, Paleologu a adăugat că nu este un adept al militarismului, “nu sunt dintre cei care vor să ţină o armă în casă cum se întâmplă în America”. Discutând despre serviciul militar-civic, Paleologu a insistat că “este vorba despre o educaţie de bază, să înveţe tinerii să se scoale la 7.00 dimineaţa, să-şi facă patul, să cureţe după ei, este vorba de o disciplină minimală şi oricine are un copil ştie cât de important este lucrul acesta”. În același context, liderul PMP a subliniat că ar fi bucuros ca fiul său să stea pentru o lună de zile într-un astfel de loc, să vadă ce înseamnă disciplina militară. În plus, prezidenţiabilul PMP a afirmat că nu trebuie făcută o discriminare între bărbaţi şi femei şi că programul ar putea fi un “instrument de egalizare din acest punct de vedere”.

“Ideea că femeile nu sunt în stare de lucruri de genul acesta mi se pare cu totul depăşită. Egalitatea înseamnă şi egalitate în faţa unor obligaţii”, a susţinut Paleologu.

Totuşi, în ceea ce priveşte implementarea programului militar-civic, liderul PMP a opinat că acest lucru trebuie “testat întâi pe baza de voluntariat, exact cum se întâmplă acum în Franţa”.

“Un alt mare beneficiu al acestui serviciu civic-militar este identificarea analfabetismului, pentru că sunt copii din zone defavorizate care ajung la 15-17 ani să nu ştie să scrie, să citească. Poţi astfel identifica aceste cazuri şi poţi propune cursuri pentru cei care au probleme de acest tip”, a adăugat prezidenţiabilul.

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale a ținut să sublinieze că această idee nu este originală ci, de fapt, este întâlnită în multe state.

Advertisement
usr

Comandat de Partidul Mișcarea Populară

Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro

CUI mandatar financiar coordonator: 31190006

sursa foto: Cuget Liber

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions