Bursele acordate elevilor din municipiul Constanța au crescut în fiecare an, iar creșterea cea mai spectaculoasă este la cele de studiu, care au crescut de 10 ori în ultimii 4 ani. Dacă în anul școlar 2015-2016 acestea erau de 25 de lei, la ora actuală au ajuns la valoarea de 250 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacției de către Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța, primarul Decebal Făgădău crește cuantumul pentru bursele acordate elevilor. Bursa de studiu a crescut de 10 ori în ultimii 4 ani, iar bursa de performanță de 5 ori!
Pentru anul școlar 2019- 2020:
- Bursele de performanță cresc de la 300→500 de lei
- Bursele de studiu și de ajutor social cresc de la 200→ 250 de lei
Decebal Făgădău- primarul municipiului Constanța:
“Îi încurajez pe elevii care obțin performanță. Am făcut o analiză pe toate palierele de bursă. În anul 2015-2016, bursa de performanță era 100 de lei. Astăzi este 500 de lei, iar numărul copiilor care fac performanță s-a dublat de la 106 la aproape 200. Lansez provocarea pentru cei care beneficiază de burse de performanță. Din semestrul 2 voi propune majorarea la o mie de lei a bursei de performanță, tocmai pentru a crește competiția”.
Cuantumul burselor acordate elevilor a crescut progresiv an de an. Bursa de studiu a fost de 25 de lei în anul școlar 2015-2016, iar în prezent este de 250 de lei.
De asemenea, bursa de ajutor social era de 75 de lei în anul școlar 2015-2016, iar acum a ajuns la 250 de lei.
Primăria Municipiului Constanța a acordat în ultimii 4 ani, 116. 340 de mii de burse în valoare de peste 35 de milioane de lei.
Numărul elevilor bursieri din municipiul Constanța a fost de 22.479 în anul școlar 2015-2016, iar în anul școlar 2018-2019 a ajuns la 29.275.
Decebal Făgădău- primarul municipiului Constanța:
“Avem aproape șapte mii de bursieri în plus față de primul an în care am acordat burse. Numărul bursierilor a crescut cu 10% an de an, ceea ce mă bucură foarte mult.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta