Şcoala gimnazială numărul 12 Bogdan Petriceicu Haşdeu, din municipul Constanţa, este închisă de două zile, după ce au fost confirmate 5 cazuri de hepatită virală de tip A şi sunt şi două suspiciuni ale aceleiaşi boli.
În cursul zilei de miercuri, Consiliul de Administraţie al şcolii s-a întrunit în şedinţă extraordinară după ce erau confirmate deja 2 cazuri de hepatită A, iar alţi doi copii erau suspectaţi că ar fi bolnavi.
Şeful DSP Constanţa, Cristina Schipor, a declarat pentru ziarul Ordinea.ro că s-a efectuat dezinfecția în sălile de clasă, dar decizia de suspendare a cursurilor în şcoală a fost luată de către Consiliul de Administrație al instituției de învăţământ.
Am luat legătura cu directorul Şcolii nr.12, prof. Adelina Osca, care a precizat că decizia de suspendare a cursurilor a fost luată în şedinţa de miercuri a CA.
“Miercuri, în momentul în care am avut şedinţa Consiliului de Administraţie erau două cazuri confirmate şi 2 neconfirmate. Ieri erau deja 5 cazuri confirmate şi 2 neconfirmate. Vă daţi seama că s-a creat o oarecare panică. Joi au venit echipe de la DSP, care au făcut dezinfecţie cu substanţe puternice. Şi azi s-a mai făcut o dezinfecţie.”, a precizat directorul Adelina Osca.
Ea a spus că este posibil să mai apară şi alte cazuri de îmbolnăviri, dată fiind perioada de incubaţie, motiv pentru care au fost anunţate toate instituţiile abilitate.
“Am făcut demersuri şi către Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Constanţa prin care am anunţat aceste cazuri şi le-am solicitat inspectorilor să facă verificări acasă la toate cazurile confirmate sau suspecte, pentru a putea identifica famiilile în care sunt bolnavi de hepatită. Am înţeles că deja au fost luate probe de sânge de la familiile contacţilor. La nivelul municipiului Constanţa au fost deja înregistrate peste 100 de cazuri de hepatită.”, a precizat directorul Osca.
Ea a mai spus că este cât se poate de important să fie evitată producerea unei epidemii şi că părinţii tuturor copiilor înmatriculaţi la şcoala nr. 12 (sunt peste 1.000 de elevi şi 80 de cadre didactice!) au fost cât se poate de îngrijoraţi.
“S-a creat o panică teribilă! Şcoala a rămas închisă şi azi, iar apoi urmează două zile libere. Dacă vor mai fi cazuri de copii bolnavi de hepatită, este de presupus ca boala să se declanşeze în aceste zile. S-au mai prezentat câţiva părinţi cu copii bolnavi, dar nu s-a confirmat că ar avea hepatită.”, a smai spus directorul Adelina Osca.
Luni vor reîncepe cursurile, iar orele din cele două zile vor fi recuperate până la sfârşitul trimestrului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta