203 români au votat în primele şapte ore de la deschiderea secţiilor de votare din străinătate pentru cel de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central.
Astfel, vineri, până la ora 08.00, numărul total al celor care au votat pentru turul al doilea era de 17.706 de alegători, fiind format din cei 17.503 care au votat deja prin corespondenţă şi 203 care au votat în secţiile de vot.
Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a început, vineri, la ora 1.00, în Noua Zeelandă şi Australia.
În străinătate au fost organizate 835 de secții de votare.
La cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale românii de peste hotare vor vota între 22 și 24 noiembrie. Potrivit AEP, numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane.
De asemenea, numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare, prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, este de 33.802 de cetățeni.
Ministerul de Externe anunță că a trimis în străinătate, pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 4.608.175 de buletine de vot și 2.866.260 de timbre autocolante cu mențiunea ”VOTAT”. Instituția precizează că în alegerile în diaspora se vor desfășura în 835 de secții.
sursa: stiripesurse.ro