Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PMP susține alegerile anticipate, dar pune condiții!

Published

on

Președintele PMP, Eugen Tomac a declarat, astăzi, că formațiunea sa va susține organizarea alegerilor anticipate, cu condiția ca deputații din PNL și USR să voteze pentru proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi și pentru inițiativa PMP de reducere a numărului de parlamentari.

„PMP susține alegerile anticipate. Considerăm că atunci când nu mai avem soluții, trebuie să mergem la cetățeni. Dar, condiționăm atât PNL cât și USR de două voturi care pot fi date aici în Parlament. Partidul nostru a propus două inițiative. Prima vizează reducerea numărului de parlamentari la 300 și inițiativa a fost adoptată de Senat, tacit, ce-i drept, și se află pe ordinea de zi a Camera Deputaților. Mai e nevoie de un vot pentru a reduce numărul de parlamentari la 300, pentru că așa au decis cetățenii români în urmă cu 10 ani. Și doi, revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Este inițiativa PMP. Sigur, și alte partide au venit cu proiecte aproape similar, dar singura inițiativă legislativă care a fost adoptată de Senat cu privire la alegerea primarilor în două tururi este a PMP. Deci, nu este nevoie decât de voință politică pentru a face front comun, pentru ca în următoarele săptămâni să adoptăm aceste două legi. Asta pentru că dacă vom avea un Parlament mai suplu și mai bine pregătit vom putea face treabă în România. Repet, condiționăm alegeri anticipate de aceste două voturi. Trebuie să dăm un semnal că suntem pregătiți și că putem pune în aplicare ceea ce românii își doresc.“, a spus Tomac.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions