În urmă cu puţină vreme, pe varianta oraşului Ovidiu a avut loc un grav eveniment rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Din primele informaţii, o persoană a fost rănită.
Potrivit serviciului de Ambulanţă, în urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv şoferul uneia dintre maşini. Acesta a fost transportat la spital.
Potrivit IPJ Constanţa, este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Advertisement
Din primele date, un bărbat, de 62 de ani, a condus un autoturism dinspre Constanța către Ovidiu, iar la un moment dat, în timpul efectuării unui viraj la stânga, către o alee de acces, a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula din sensul opus, condus de o femeie, de 50 de ani.
În urma impactului, primul auto s-a răsucit, intrând în coliziune cu vehiculul din spatele său.
A rezultat vătămarea corporală a șoferului din primul autoturism.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!