Conecteaza-te cu noi

Societate

A demarat licitaţia pentru manualele de clasa a VIII-a. Este cea mai rapidă lansare din ultimii ani

Published

on

Pe pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării a fost anunţat că, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), în calitate de autoritate contractantă, au fost lansate joi, 5 decembrie, procedurile de licitație în vederea asigurării manualelor școlare pentru elevii claselor a VIII-a în anul școlar 2020-2021.

De asemenea, a fost anunțată și licitația al cărei obiectiv îl constituie asigurarea manualelor școlare pentru o serie de discipline (clasele I-VII), care nu au avut oferte eligibile în cadrul procedurii derulate în acest an.

Potrivit edupedu.ro, “este cea mai rapidă lansare de licitație din ultimii ani pentru aceste manuale noi, după ce în repetate rânduri ministerul a lansat cu întârziere aceste proceduri, manualele pentru elevii care sunt acum clasa a VII-a ajungând mereu cu întârziere foarte mare în școli.”

În total, este vizată achiziția de manuale pentru 66 de titluri/discipline, inclusiv pentru elevii minorităților naționale (58 de titluri pentru clasa a VIII-a și 8 titluri pentru clasele I-VII). Numărul total de exemplare pentru aceste discipline este de 3.739.522 (3.697.917 exemplare – clasa a VIII-a, respectiv 41.605 exemplare – clasele I-VII).

Calendarul licitației destinate achiziției de manuale pentru disciplinele prevăzute în planul-cadru aferent clasei a VIII-a are ca termen de încărcare a ofertelor în SEAP data de 3.02.2020, în timp ce pentru a doua licitație, termenul-limită a fost fixat pentru data de 6.01.2020.

Prin organizarea acestor proceduri, având ca scop achiziţia de manuale şcolare elaborate în conformitate cu noile abordări curriculare din învățământul gimnazial, elevii vor beneficia de manuale corespunzătoare din punct de vedere al conținutului științific, adaptate nivelului de vârstă și în acord cu nevoile de formare ale societății.

Potrivit atribuțiilor stabilite de reglementările în vigoare, Centrul Național de Evaluare și Examinare coordonează derularea mecanismelor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform metodologiei de profil. În acest sens, CNEE cooptează evaluatori – cadre didactice şi specialişti externi (experți cooptați).  De asemenea, CNEE are și misiunea de a forma experţi evaluatori de manuale şcolare, prin derularea de programe adecvate.

Procedurile de licitație se vor desfășura în conformitate cu prevederile specifice (ordinul de ministru nr. 3.103/2019 privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și HG 395/2016 privind normele de aplicare a acestei legi).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions