În cursul zilei de ieri, într-o conferinţă de presă, deputatul USR Stelian Ion i-a cerut primarului Decebal Făgădău să adopte de urgență regulamentul privind panotajul publicitar stradal.
Parlamentarul de Constanţa a atras atenția că aceste contracte trebuie făcute transparent și nu pentru o perioadă îndelungată, de 15 ani, cum a făcut Radu Mazăre. Întreaga lui declaraţie referitoare la panotajul stradal o regăsiţi în textul de ieri, publicat de ordinea.ro.
Deputatul Stelian Ion îi cere primarului Decebal Făgădău desființarea panourilor publicitare
Ulterior conferinţei de presă de la sediul USR Constanţa, au apărut ştiri referitoare la acest subiect, atât în ziare, cât şi la posturile de radio şi televiziune.
În acest context, reprezentantul firmei Seaview Media, Ionuţ Barbu a transmis un drept la replică extrem de dur. Iată ce a spus:
“Azi am deschis presa, ca de obicei, și am aflat că există Stelian Ion . Cică este onor candidat și eminent avocat. Nu am reţinut de unde candidează, dar parcă era de la PMP … Parcă . Nu sunt sigur și să mă ierte dacă greșesc. Probabil că dacă nu vorbea de mine, nici nu aş fi aflat de el. Ascultând ce a avut de zis, m-am lămurit cu două aspecte în ceea ce-l privește . Sigur este candidat la ceva, sigur nu este avocat. O fi stomatolog ca mine. În sfârșit! Acum , în calitate de persoană mandatată de industria de publicitate stradală, pot să spun că panourile au autorizație de construire, regulament există, dar se lucrează de 6 luni la unul nou și adaptat legii existente, panourile plătesc taxa de publicitate și taxa de ocupare a domeniului public, panourile se dau jos numai cu autorizație de demolare.
Că panourile se autorizează și se demolează ca un bloc de locuințe și durează, că regulamentul se naște prin discuții și dezbateri pe o lege proastă și nefuncțională, că funcționarii sunt speriați, este numai vina unor personaje toxice care candidează la diverse și devin ulterior aleși . Nu tu idei, nu tu viziune, nu tu proiecte, doar plini de păreri despre orice dar mai ales plini de ei înşişi și care atacă și ameninţă în mod securistoid cu reclamaţii la “organe”. Din acest motiv, funcţionarii publici preferă blocarea tuturor demersurilor, ca o reacţie naturală de frică de a nu fi târâţi prin anchete, chiar dacă la sfârşit sunt găsiţi nevinovaţi.
Totuşi, şi spun asta și pentru un avocat ca dl Stelian, a trece prin dezbatere un regulament de publicitate cu industria este un proces necesar, obligatoriu şi lucrativ pentru toţi factorii implicaţi astfel încât, la final, clienţii să poată să-și facă reclamă, noi să putem plăti salarii angajaţilor şi taxe, iar Primăria Constanţa să încaseze taxe .
În final, îl asigur pe dl Stelian că, oricâte prostii ar spune , campania electorală tot o să-l coste, pentru că noi nu lucrăm nici în varianta Black Friday, nici pe promisiuni de genul “te rezolv eu, boss, când ajung acolo…”, nici gratis – aviz și altor amatori de servicii gratuite sub amenințarea că: “dacă nu te conformezi… vedem noi, am eu grijă de tine!“ .
Cu deosebit respect, Ionut Barbu
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta