Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a fost întrebată, sâmbătă, la postul de televiziune Digi24 dacă pensiile vor ajunge mai devreme în luna decembrie decât în lunile precedente, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi, dat fiind faptul că este luna cadourilor şi românii îşi fac cumpărăturile de sărbători.
Ea a declarat că are în vedere ca pensiile să fie livrate la termen.
„Să ştiţi că sunt foarte atentă să nu se depăşească niciun termen. Lucrez strâns cu echipa Casei Naţionale de Pensii, în condiţiile în care, din păcate, preşedintele Casei de Pensii întârzie să apară la serviciu pentru a putea genera schimbările de conducere de care aş fi avut nevoie pentru a putea face o planificare mai buna. Sunt foarte atentă la aceste aspecte. Nu se va întârzia nicio pensie. Sunt în contact direct şi foarte atentă să nu existe asemenea situaţii. În acest moment, sunt informată cu privire la parcurgerea tuturor paşilor în vederea procesării etapelor pentru livrarea pensiilor atât pe card cât şi la domiciliu şi astăzi nu am niciun motiv de îngrijorare. Vreau doar să asigur că sunt foarte atentă la acest subiect. Ne vom ţine de un calendar foarte strict astfel încât pensionarii să îşi primească pensiile”, a spus Alexandru.
În anii anteriori, pensiile au venit mai devreme, dat fiind faptul că decembrie este o lună scurtă, în care sunt multe sărbători. Perioada de încasare a drepturilor din pensie este cuprinsă între 1 şi 15 ale lunii, pentru cei care încasează la domiciliu.