Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

BLOCAJ în dosarul lui Radu Mazăre privind cartierul de locuințe sociale din Constanța. Răspunsul oficialilor din Madagascar

Published

on

Dosarul lui Radu Mazăre în care un complet de cinci judecători tranșează apelul procurorilor DNA împotriva unei decizii de amendare a fostului edil al Constanței ar putea fi suspendat pe termen nedeterminat, scrie stiripesurse.ro.

La termenul de luni al procesului, potrivit sursei citată, cei cinic judecători au citit răspunsul statului Madagascar la întrebarea legată de posibilitatea judecării apelului din acest dosar, deși Mazăre a fost extrădat pentru a executa o pedeapsă definitivă în alt caz de corupție.

Statul Madagascar a răspuns instanței supreme că nu se poate exprima pentru că nu mai deține dosarul de extrădare, toată documentația avută la acel moment fiind trimisă odată cu edilul în România.

Astfel autoritățile maglașe nu au lămurit ICCJ dacă pot sau nu să îl judece pe Radu Mazăre în dosarul locuințelor sociale de vreme ce el a fost extrădat pentru pedeapsa definitivă din dosarul retrocedării unor plaje și terenuri din Contanța.

Advertisement
usr

Pe fondul acestei situații cei cinci judecători au ridicat din oficiu chestiunea suspendării judecării apelului DNA pentru a aștepta răspunsul Curții de Justiției a Uniunii Europene (CJUE) la întrebările transmie în alte dosare privind obligativitatea aplicării deciziei CCR prin care s-a constatat neconstituționalitate compunerii completelor de trei judecători de la instanța supremă.

Legat de acest aspect avocații lui Radu Mazăre și Avraham Morgenstern au fost de acord cu această chestiune invocată din oficiu de judecători și au arătat că instanța trebuie să stabilească și prioritatea de soluționare, respectiv, dacă insistă întâi la autoritățile din Madagascar pentru a spune clar dacă statul maglaș e de acord cu judecarea fostului edil pentru alt caz decât cel pentru care a fost extrădat, iar apoi în funcție de răspuns să stabilească dacă este necesară suspendarea judecății pentru așteptarea răspunsurilor CJUE, sau invers.

Completul de cinci judecători a rămas în pronunțare urmând să stabilească procedura de lucru în dosar pe fondul acestor două chestiuni care practic țin pe loc judecata apelului DNA.

Amintim că Radu Mazăre, fostul primar al Constanței a fost adus în România pe 20 mai a.c. și încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde are de ispășit o pedeapsă de 9 ani pentru corupție, în dosarul retrocedărilor de terenuri din Constanța și stațiunea Mamaia.

Radu Mazăre, extrădat și dus la Penitenciarul Rahova. Are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare in dosarul retrocedărilor!

Advertisement
usr

Fostul primar al Constanței a fugit în Madagascar la finalul lunii decembrie 2017.

Radu Mazăre a fugit din țară? Se pare că a cerut azil politic în Madagascar

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions