Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Mită electorală la Hârșova? Primarul spune că nu!

Published

on

Astăzi, am fost informați de către Biroul de presă al Inspectoratului Județean de poliție despre faptul că se fa c cercetări – la Hârșova – sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor. Iată comunicatl IPJ: În cursul zilei de ieri, la ora 15.22, polițiștii din Hârșova au fost sesizați despre faptul că în oraș se distribuie rechizite școlare în scop electoral. Urmare a acestei sesizări și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat o autoutilitară, din interiorul căreia trei bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 58 de ani, toţi din Hârşova, distribuiau rechizite şcolare, în scop electoral. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că vehiculul aparține unei insituții publice din Hârşova, în interiorul acesteia fiind identificate mai multe rechizite școlare, iar cei trei bărbați erau angajați la acea instituție. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova, urmând a fi luate măsurile legale.

 Primarul (PMP) și viceprimarul (PNL) explică

Am dorit să aflăm cum stau concret lucrurile, dat fiind faptul că ne aflăm în plină campanie electorală și primarul ales al orașului trebuie să știe despre aceste acuzații. Viorel Ionescu s-a arătat destul de surprins de evoluția lucrurilor și ne-a declarat că nu a fost vorba despre nici un fel de demers electoral. ”Nu s-au dat aceste rechizite școlare în scop electoral. Sunt rechizite școlare pe care le-am primit în toamnă. O mare parte au fost distribuite la acel moment către elevi dar a existat un surplus care a rămas. Eu am vrut să ofer aceste rechizite cu ocazia Zilei României. Deci, repet, nu au fost împărțite de către vreun partid politic, ci de către asistența socială de la Hârșova. Dacă așa stau lucrurile stau și mă întreb dacă mai trebuie să dăm ajutorul social. Să nu se interpreteze!  Și vă mai întreb ceva: fasolea cu ciolan pe care o dau toate primăriile cu ocazia zilei de 1 decembrie se consideră sau nu a fi mită electorală? Că anul acesta suntem în campanie!”, ne-a declarat primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu. Cum trebuia să stăm de vorbă și cu cineva implicat poilitic, l-am contactat pe liberalul Ionel Dia. El ne-a spus că nu știe foarte  multe lucruri despre ceea ce s-a întâmplat dar știe că a fost luat un microbuz al Primăriei pentru a se distribui rechizite. !”Eu știu că acestea ar fi trebuit să fie distribuite până la începerea anului școlar. Și mai știu că cei care le-au repartizat sunt cercetați de către poliție. Mai pot să vă spun că au fost audiați martori și lumea este foarte speriată. Chiar eu am fost contactat de către câțiva oameni care au primit aceste rechizite și care m-au întrebat ce au de făcut, să le restituie, să le păstreze pentru copii?”, a declarat Ionel Dia.  Rămâne de văzut ce anume se va întâmpla în viitor și dacă se va considera că a fost vorba despre mită electorală.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions