Potrivit unui comunicat de presă postat pe pagina Direcției Generale Anticorupție, un fost polițist din cadrul IPJ Tulcea a fost condamnat la 3 ani de închisoare.
Miercuri, 18 decembrie a.c., Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe Rotaru Victor Gabriel, poliţist în cadrul I.P.J. Tulcea, la efectuarea a 3 ani de închisoare cu executare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi omisiune a sesizării organelor judiciare.
Hotărârea este definitivă.
Faptele agentului s-au petrecut în cursul anului 2013 şi au constat în folosirea influenţei asupra altui agent de poliţie din cadrul I.P.J. Tulcea – Biroul Ordine Publică Tulcea – Compartimentul siguranţă publică şi patrulare, care lăsând să se înţeleagă la rândul său că are influenţă asupra unor colegi de serviciu în sensul rezolvării problemelor penale a acestora, a pretins şi primit de la un număr de 5 persoane, suma totală de 1150 euro si 4500 lei, în scopul propunerii unor soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetate pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (în fapt fiind 4 acte materiale de trafic de influenta şi un act material de înşelăciune).
Cercetările în această cauză s-au desfăşurat ca urmare a unei sesizări din oficiu a Serviciului Judeţean Anticorupţie Tulcea iar ofiţerii serviciului au fost delegaţi de către procuror să desfăşoare activităţi procedurale în acest caz.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta