Președintele Organizației Județene Constanța a PNL, deputatul Bogdan Huțucă, spune că măsura de eliminare a supraaccizei la carburanți a produs deja o ieftinire de peste 30 de bani pentru litrul de benzină și motorină.
„Asta înseamnă că la un plin un român economisește cam 15 lei. Deși la toate benzinăriile prețul la carburanți a scăzut, Ciolacu și alți pesediști ne spun că de fapt a crescut. Așa tupeu, mai rar. Mare atenție la minciunile pesediste“, a scris Huțucă pe Facebook.
Anterior, Huțucă declarase pentru evz.ro că măsura de eliminarea a supraaccizei este una reparatorie, menită a crește nivelul de trai al românilor și de a dinamiza economia. De această ieftinire vor beneficia atât micii consumatori cât și marile companii, în special din domeniul transportului, care astfel vor oferi servicii mai ieftine, ceea ce se va reflecta în scăderea prețurilor la numeroase produse și servicii de larg consum, a mai explicat Huțucă, citat de evz.ro.