În cursul zilei de ieri și a nopții trecute, polițiștii rutieri din județul Constanța au întocmit mai multe dosare penale, pentru șoferi prinși băuți la volan, sau care nu aveau permis de conducere ori aveau suspendat dreptul de a conduce.
Ieri, în jurul orei 13.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tineretului din stațiune, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe raza stațiunii, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
La data de 3 ianuarie a.c., a.c., în jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe raza orașului Ovidiu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
După aproape două ore, în jurul orei 02.50, polițiști din cadrul Secției 1 au depistat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta