Inspectoratul General pentru Imigrări poate emite, în anul 2020, avize de angajare/detașare pe teritoriul României pentru 30.000 de cetățeni străini, lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă. Decizia privind stabilirea contingentului a fost luată având în vedere necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de către lucrătorii români, dar și pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale.
În anul 2020, Inspectoratul General pentru Imigrări poate emite avize de angajare/detașare pe teritoriul României pentru 30.000 de cetățeni străini, lucrători nou-admiși, în conformitate cu Hotărârea Guvernului privind stabilirea contingentului pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă în anul 2020, publicată în Monitorul Oficial nr.1031 din 23 decembrie 2019.
Numărul avizelor de muncă stabilit pentru anul 2020 este similar celui din 2019, când contingentul inițial de 20.000 de lucrători a fost suplimentat cu 10.000 de avize.
În perioada ianuarie–noiembrie 2019, au fost eliberate peste 26.000 de avize de angajare/detaşare, reprezentând 87 % din totalul contingentului aprobat, majoritatea pentru lucrători permanenţi, detașați, înalt calificaţi, ICT, sezonieri și transfrontalieri.
În 2019, angajatorii au solicitat avize în peste 750 de funcții ocupaționale de la operatori pentru instalații și mașini, lucrători în domeniul serviciilor, muncitori necalificați, tehnicieni și specialiști în diverse domenii și până la înalți conducători și funcționari superiori. Cei mai mulți cetățeni străini sunt din Vietnam, Nepal, India, Moldova și Sri Lanka, iar cele mai multe solicitări au fost pentru Municipiul București și județele Ilfov, Constanța, Timiș, Brașov etc.
”Decizia privind stabilirea contingentului la 30.000 de lucrători, pentru anul viitor, a fost luată având în vedere potențialul de dezvoltare economică a României, necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de către lucrătorii români, dar și pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale.”, a precizat Biroul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta