Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Controversă pe tema salariilor din sistemul de învățământ

Published

on

Ministrul Educației, Monica Cristina Anisie, a dat asigurări că angajații din sistemul de învățământ vor beneficia de cele două creșteri salariale prevăzute, respectiv de la 1 ianuarie și de la 1 septembrie.

Ministrul a precizat că Legea salarizării va fi respectată, în ciuda unor speculații apărute în spațiul public, potrivit cărora nu ar fi bani la buget.

”Stimați colegi din sistemul de educație!
Vă asigur că, în ciuda propagandei mincinoase a PSD, bugetul Ministerului Educației și Cercetării cuprinde sumele de bani necesare pentru creșterile salariale din anul 2020.

Orice alte informații apărute în spațiul public sunt tendențioase și au rolul să manipuleze opinia publică!”, a postat pe pagina sa de facebook ministrul Anisie.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions