Guvernul nu intenționează să mărească vârstă de pensionare, însă are în lucru un proiect astfel încât oricine dorește să poată lucra până la 70 de ani, a precizat azi vicepremierul Raluca Turcan într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
Ea a spus că nu crede că România nu este pregătită, în prezent, pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.
”Există și în Camera Deputaților un astfel de proiect prin care să poți să optezi pentru a putea să lucrezi pînă la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susținere pentru această idee, e posibil să luăm această măsură. În momentul de față nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a spus Raluca Turcan.
În prezent, în România, vârsta de pensionare este 65 de ani pentru bărbați și 61 de ani și 3 luni pentru femei. În cazul femeilor, vârsta standard de pensionare ar urma să crească treptat astfel încât în anul 2030 să ajungă la 63 de ani.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
Pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și au născut mai mulți copii, vârsta de pensionare s-a redus cu câte doi ani pentru fiecare copil. Începând de la al patrulea copil, vârsta de pensionare se scade cu câte un an.
O condiție este aceea ca femeile să fi crescut copiii până la vârsta de 16 ani.