Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară, în 15 ianuarie, iar pe ordinea de zi figurează, printre altele, trei proiecte de hotărâre privind încetarea a două mandate de consilier județean și validarea altora noi. Astfel, va fi vacantat mandatul de consilier județean al liberalului George Niculescu, care a fost numit, recent, prefect al Constanței. Locul acestuia va fi luat de Luminița Iuruc din cadrul filialei PNL Valu lui Traian. Tot în ședința din 15 ianuarie va fi vacantat și mandatul de consilier al lui Costel Stanca (PNL), numit între timp director interimar al Administrației Porturilor Maritime Constanța. În locul lui Stancă este propus Mircea Tromiadis de la organizația PNL din Hârșova.