Candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților, Ana Marcu, consideră că modificările aduse de Guvernul Cioloș sistemului asigurărilor de șomaj (intrate în vigoare pe 3 decembrie a.c.) reprezintă cel mai ambițios plan în ceea ce privește stimularea ocupării forţei de muncă. “Șomajul este unul dintre cele mai sensibile subiecte în zilele noastre și o temă predilectă în această campania electorală, în special pentru cei de la PSD. Deși s-au aflat la guvernare, nu au făcut nimic. Acum promit că în următorii 4 ani vor aduce rata șomajului la cel mai scăzut nivel din istorie. De ce i-am crede? Guvernul Cioloș a reușit, în mai putin de un an, să implementeze cel mai ambițios plan pentru reducerea șomajului din ultimii 27 de ani. Acestea se prezintă sub forma unor măsuri active de angajare și de creare de locuri de muncă”, a declarat liberala. Potrivit Anei Marcu, măsurile incluse în acest plan au un impact profund asupra unui segment important din populație, care pană în prezent avea puține șanse să se desprindă din situația dificilă în care se găsește. “Ţara noastră prezintă o distribuție inegală a oportunităților de angajare și de dezvoltare a carierei, fapt ce îi împiedică pe mulți dintre români să-și găsească cu ușurință un loc de muncă. Există zone în care cetățenii sunt efectiv captivi, fără a avea posibilitate reală de a se angaja. Se formează astfel adevărate capcane ale sărăciei, în care populația este dependentă de ajutoarele de șomaj. Este nedrept că această stare a fost și este exploatată electoral de PSD. Este nedrept că nimeni nu le-a oferit acestor oameni o șansă să lucreze pe un salariu decent”, a precizat candidatul PNL. Aceasta a evidențiat totodată măsurile adoptate de către Guvernul Cioloș.”Şomerii care decid să-şi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri pentru a se angaja, beneficiază de o primă de instalare de 12.500 de lei. Mai mult, investitori care deschidă o afacere într-o zonă defavorizată și nu găsesc forţă de muncă specializată pot angaja şomeri din alte zone, acești urmând să primească o primă de instalare de 12.500 lei. De asemenea, orice șomer care doreşte să se angajeze la mai mult de 15 km de domiciliu beneficiază de o subvenţie de 0,5 lei pe km, plafonată la 55 de lei pe zi, care să-i permită să se ducă şi să lucreze la distanţă. Finanţarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj”, a concluzionat Ana Marcu.
(Publicitate electorala)