Un bărbat din județul Tulcea, care este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, influențarea declarațiilor și ultraj contra bunelor moravuri a fost reținut de polițiști.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, influențarea declarațiilor și ultraj contra bunelor moravuri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nufăru și Secției 1 Poliție Rurală Tulcea au identificat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Nufăru, județul Tulcea, bănuit de săvârșirea faptelor.
Astfel, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, bărbatul ar fi purtat discuții cu tentă sexuală și ar fi distribuit fotografii ale sale, în ipostaze indecente, către cinci minore de 13 ani, toate din localitatea Nufăru, prin intermediul unei rețele de socializare.
Din momentul sesizării acestor fapte la unitatea de poliție, la data de 17 ianuarie a.c., bărbatul în cauză ar fi amenințat minorele cu acte de violență, prin intermediul aceleiași rețele de socializare, provocându-le o stare de temere și neliniște.
La data de 20 ianuarie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, urmând ca în cursul zilei de 21 ianuarie a.c., să fie prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta