Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Asociația Elevilor din Constanța CONTESTĂ proiectul de buget local. Vezi de ce

Published

on

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, introducerea de credite bugetare pentru asigurarea pazei umane a unităților de învățământ, creșterea burselor elevilor raportat la salariul minim pe economie și asigurarea gratuității elevilor la transportul local în comun.

În data de 24 ianuarie, AEC a transmis către Consiliul Local al Municipului Constanța o contestație la proiectul de buget local deoarece acesta nu îndeplinește mai multe cerințe ale elevilor din municipiu:

AEC a atras atenția asupra faptului că, încă de la intrarea în vigoare a Legii educației, respectiv a Legii privind protecția bunurilor și obiectivelor nr. 333/2003, Consiliul Local Constanța nu și-a respectat obligația legală de a prevede fonduri privind asigurarea pazei unităților de învățământ din municipiu. Astfel, deși cadrul legal este unul consistent în sensul obligativității autorităților de a prevede fonduri în acest sens, iar variantele sunt multiple, edilul Constanței nu a fost interesat de siguranța elevilor.

Elevii amintesc că una dintre soluțiile găsite de alte orașe pentru paza unităților de învățământ este arondarea unor agenți ai Poliției Locale pentru școli, așa cum se întâmplă în Municipiul Mangalia, începând cu acest an. Alte două soluții ar fi realizarea unei achiziții publice de către Consiliul Local și contractarea unei firme de pază pentru a aloca agenți de securitate pentru fiecare școală, respectiv aprobarea în totalitate a bugetelor unităților de învățământ, în sensul acordării, prin finanțarea complementară, a fondurilor necesare realizării unor achiziții de către școli.

Advertisement
usr

Totodată, deși 3 dintre tipurile de burse ale elevilor din municipiul Constanța au crescut din nou, în toamna anului trecut, bursele de merit rămân, în continuare, printre cele mai mici din România. Astfel, spre exemplu, în comparație cu suma de 50 lei/lună primită de un elev constănțean, pentru exact aceleași rezultate, media generală peste 8.50 și media 10 la purtare, un elev din Botoșani primește suma de 120 lei/lună, iar unul din Drobeta Turnu Severin tot 120 lei/lună. În acest sens, solicitarea AEC este ca bursele să crească raportat la salariul minim pe economie, și anume:

bursa de performanță – 446 lei/elev/lună (20% din salariul minim pe economie);  bursa de merit – 111,5 lei/elev/lună (5% din salariul minim pe economie); bursa de studiu – 334,5 lei/elev/lună (15% din salariul minim pe economie); bursa socială – 446 lei/elev/lună (20% din salariul minim pe economie);

O altă cerință a AEC este acordarea gratuității pentru transportul local în comun, pentru elevii ce studiază în municipiul Constanța. Această propunere a fost făcută de mai multe ori edilului Constanței, anul trecut făcând promisiunea că de îndată ce contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local va fi delegat către CT Bus S.A., cuantumul reducerii elevilor la transport va fi mărit.

De la intrarea în legalitate a Consiliului Local, în 2015, prin acordarea de reduceri de 50% la transportul local în comun pentru elevi, ca urmare a presiunilor realizate de AEC, a fost observată tendința elevilor de a circula mai mult cu transportul în comun, astfel fiind realizată atât o decongestionare a traficului, cât și, inevitabil, o scădere a poluării. În acest sens, acordarea gratuității pentru elevi la transportul în comun ar duce la creșterea numărului de elevi care îl folosesc.

Alte orașe din România deja au luat măsuri pentru a face transportul în comun principalul mijloc de mobilitate, în Baia Mare urmând ca transportul în comun să fie gratuit pentru toți călătorii.

Advertisement
usr

”Solicităm, pe această cale, primarului Decebal Făgădău să majoreze fondurile investite în educație, întrucât acesta este singurul mod prin care tinerii vor putea rămâne în acest oraș.”, precizează Biroul de presă al Asociației Elevilor din Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions