Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Grefierii continuă protestele. Iată când își întrerup activitatea

Published

on

În cursul zilei de azi, grefierii continuă acțiunile de protest.  Potrivit unui comunicat de presă remis redacției ziarului Ordinea.ro, grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua nici un fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente. De asemenea, întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității, în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat nici un fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui salariat în parte.

Marți, 28 ianuarie 2020, grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua nici un fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente. Întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.

În funcție de soluțiile legislative care vor fi adoptate de către Parlament sau asumate de către Guvern și în urma concluziilor ședinței cu prim-ministrul României, se va întruni Adunarea Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial pentru a hotărî formele de protest ce vor fi asumate în continuare.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions