Duminică, 11 decembrie a.c., peste 24.000 de poliţişti vor fi angrenați, la nivel național, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, suplimentar față de dispozitivul curent, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie și de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale. În județul Constanța peste 800 de polițiști vor fi prezenți la datorie. De asemenea, Poliţia Română va desfășura activități, în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral. Tot duminică, la nivelul județului Constanța peste 2.000 de cadre ale M.A.I. (polițiști, jandarmi, cadre I.S.U., polițiști de frontiera, de la Pașapoarte, D.R.P.C.I.V., de la Imigrări) și polițiști locali vor fi prezenți pentru asigurarea bunei derulări a procesului electoral.
Informații pe care trebuie să le cunoașteți:
Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă. Puteți vota între 07.00 și 21.00. Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege. Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta