Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Cum gestionează Primăria Constanța efectele codului portocaliu de vreme rea

Published

on

Vremea continuă să se răcească la Constanța, informează Biroul de presă al Primăriei prin intermediul unui comunicat remis redacției în această dimineață.

Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi astăzi temporar noros iar local vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, mai ales în zona de coastă, unde se vor atinge rafale de 60 – 65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 4 grade, iar cele minime, în scădere față de noaptea precedentă, vor fi cuprinse între –7 și –5 grade.

Pe parcursul nopții, Primăria Municipiului Constanța a împrăștiat material antiderapant pe arterele din oraș, pentru a preveni formarea poleiului.

În centrul de urgență pentru vreme rea, situat pe șoseaua Mangaliei nr. 86 A și-au petrecut noaptea 11 persoane.  Acolo beneficiază de condiții civilizate, căldură, apă caldă și mâncare. Locuitorii orașului care identifică pe stradă persoane fără adăpost, sunt rugați să sune la 112 pentru ca aceștia să fie preluați și transportați în acest adăpost.

Advertisement
usr

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions