Apele care sunt evacuate prin conducta amplasată pe plajă în zona Arena Regia din localitatea Năvodari, unde se construiește un imobil, nu sunt ape uzate, precizează Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.
Printr-un comunicat de presă, instituţia precizează că are cunoștință de execuția investiţiei, încă din anul 2018, când a fost emisă Notificarea pentru începerea execuției investiției nr. 63/30.07.2018.
“Pentru evacuarea apelor de epuisment, A.B.A.D.L. a emis Consultanța tehnică nr. 23803/15.01.2020, prin care i s-a impus agentului economic o serie de obligații legale, printre care: – se interzice orice evacuare de ape uzate pe terenurile limitrofe, plajă sau în apa Mării Negre; – se interzice depozitarea de materiale de construcții pe plajă; – la finalizarea evacuării apelor de epuisment, plaja va fi adusă la stare inițială.”, precizează Biroul de presă al ABADL.
A.B.A. Dobrogea-Litoral monitorizează APELE COSTIERE, iar cea mai apropiată secțiune de zona Arena Regia este Fertilchim Năvodari (zona Dig Sud Port Midia), unde de la începutul anului și pănă la data de 03.03.2020 au fost prelevate și analizate 9 probe de apă. Analizând rezultatele obținute cu valorile caracteristice apei Mării Negre, respectiv cu limitele naționale, se constată că probele de apa își păstrează valorile caracteristice apelor costiere, încadrandu-se în limitele stării ecologice bune.
Apele care sunt evacuate prin conducta amplasată pe plajă în zona ARENA REGIA – Năvodari nu sunt ape uzate. Aceste ape sunt ape de epuisment provenite din pânza freatică și care se cantonează în săpătura fundației și sunt evacuate în Marea Neagră după o prealabilă filtrare. Având în vedere că în zonă nu există altă posibilitate de evacuare a apei provenite din pânza freatică decât în Marea Neagră, s-a acceptat soluția de colectare și evacuare a apelor de epuisment înaintată de către beneficiar. Menționăm faptul că apa evacuată în Marea Neagră reprezintă apa din pânza freatică, fiind considerată apă convențional curată.
“Inspectori din cadrul instituției noastre au monitorizat vizual zona de la data începerii execuției investiției, iar specialiștii A.B.A.D.L., în perioada 12-13.03.2020 au prelevat două probe de apă, iar în urma efectuării analizelor fizico-chimice s-au înregistrat următoarele valori:
Analizând rezultatele obținute la proba de apă prelevată în data de 12.03.2020 din conducta de descărcare a apei epuisment, zona Mamaia Nord-deversare în Marea Neagră de Laboratorul de Calitatea Apei (L.C.A.). din cadrul A.B.A.D.L., constatăm că aceasta are valori asemănătore cu cele obținute la proba de apă prelevată în data de 31.12.2019 din zona Promenadă, loc. Năvodari – foraj și efectuată de Laboratorul RAJA S.A. Constanța, neavând caracteristicele apelor uzate.
Analizând rezultatele obținute la proba de apă prelevată în data de 13.03.2020 din Marea Neagră – Mamaia Nord, la 150 m sud de deversarea conductei și efectuată de L.C.A. Constanța, cu valorile caracteristice apei Mării Negre, respectiv cu limitele naționale, se constată că proba de apă are valori caracteristice apelor costiere, încadrându-se în limitele stării ecologice bune.”, precizează Biroul de presă al instituţiei.