Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

RAJA Constanţa: “Apa de la robinet se poate consuma cu încredere”

Published

on

Așa cum am anunțat deja, încă din data de 17 martie 2020 activitățile care presupun interacțiunea directă cu publicul au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminată. Însă RAJA gestionează în continuare relația cu abonații săi în sistem on-line și telefonic. Transmiterea indexului, primirea, vizualizarea și achitarea facturii, comunicarea sesizărilor, solicitarea diferitelor informații, încheierea sau modificarea contractelor, eliberarea avizelor sau alte probleme specifice pot fi rezolvate accesând contul de client on-line, pe adresele de e-mail sau la numerele de telefon puse la dispoziție pe site-ul societății www.rajac.ro, la nr. de call center 0241.924, prin intermediul formularului de contact online sau pe adresa de Facebook.

Tot ca măsură de limitare a contactului direct între persoane, RAJA nu va mai efectua în perioada următoare citirea contoarelor de apă la abonați. Prin urmare, emiterea facturii se va face în baza indexurilor autocitite și transmise de consumatori prin call center sau pe platforma on-line, ori, în lipsa acestora, prin estimare, în funcție de istoricul consumului dintr-o perioadă similară a anului precedent.

Ținând cont de faptul că ne confruntăm cu o stare critică, de excepție, RAJA s-a mobilizat pentru a gestiona riscurile asociate virusului COVID 19, fiind în măsură să asigure continuitatea și calitatea apei potabile furnizate tuturor consumatorilor săi, în orice situație. În acest sens, se respectă și se actualizează permanent Planul specific de continuitate, în funcție de măsurile dispuse de autorități.  Sute de angajați ai societății au ca misiune principală asigurarea producției, distribuției, calității apei și epurării acesteia, îndeplinind sarcinile specifice prin muncă în condiții de izolare, pentru a preveni disfuncționalități majore ce pot perturba funcționarea serviciului esențial.

“În lupta cu coronavirusul, RAJA îi asigură pe consumatorii săi că apa de la robinet se poate consuma cu încredere, fiind chiar un aliat de nădejde în lupta împotriva pandemiei.

Advertisement
usr

Să nu uităm că spălatul pe mâini, cu apă și săpun, în mod regulat, ne ajută să protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jur!”, precizează Biroul de presă al RAJA.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions