Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat, în această seară, în cadrul unei conferinţe de presă, că va exista un interval orar în care persoanele în vârstă de peste 65 de ani vor putea ieşi din casă pentru a se putea aproviziona cu produsele necesare.
Iată ce a declarat:
Practic, cetățenii vor avea posibilitatea să iasă din locuință, din domiciliu pentru a se duce la muncă, pentru a-şi achiziționa bunurile necesare pentru viața de zi cu zi, mâncare, medicamente și alte produse, vor avea posibilitatea de a ieși la domiciliu pentru a se duce la analize medicale urgente, care nu pot fi soluționate prin telemedicină și necesită deplasarea cetățeanului până la medicul de familie, sau până la un spital, în cazul în care sunt chestiune de sănătate mai grave.
De asemenea se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, pentru plimbarea animalelor de companie care sunt, deci practic, vor exista limitări ale deplasării cetățenilor pe parcursul zilei.
De asemenea am văzut că s-a rostogolit o informație care nu este adevărată și care veți vedea că nu este adevărată, privitoare la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
Se știe foarte clar că cei mai expuși îmbolnăvirii, care prezintă cel mai mare risc sunt persoanele în vârstă, pensionarii, bunicii părinții noștri, cei cu vârsta de peste 65 de ani.
Pentru a-i proteja, doar pentru a-i proteja se va institui, practic, această interdicție de a ieși de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei.
Va exista un interval orar în care pensionarii, cei cu vârsta de peste 65 de ani, se vor putea deplasa și chiar ne impunem ca obiective să le asigurăm servirea aproape exclusiv în magazinele alimentare, în farmacii, pentru persoanele de peste 65 de ani, astfel încât să nu interacționeze cu alți cetățeni, pentru a-şi cumpăra ceea ce au nevoie pentru traiul zilnic.
De asemenea se pot deplasa ca să facă o plimbare. Deci modul în care a fost prezentată ideea de măsură nu este corect, și ministrul afacerilor interne va prezenta conținutul ordonanței care va clarifica această situație.
Foto: Digi24.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta