Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ministrul muncii: Procedura de acces la fondurile pentru şomaj tehnic, SIMPLIFICATĂ

Published

on

Procedura de acces la fondurile puse la dispoziţie de stat pentru plata şomajului tehnic a fost simplificată, iar plata se va realiza în maximum 15 zile de la depunerea documentelor la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, a anunţat vineri ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Potrivit AGERPRES, ea a declarat:

“Am simplificat procedura prin care companiile pot avea acces la resursele guvernamentale care să le permită să acorde angajaţilor fondurile pentru şomaj tehnic. Am decis să propun completarea Ordonanţei 30/2020, primul act normativ care se referea la şomajul tehnic, urmare a semnalelor pe care le-am primit din partea sindicatelor, patronatelor, companiilor. Au fost mii de mesaje care au ajuns la Guvern, la Ministerul Muncii, la cabinetul premierului prin care oamenii ne-au făcut sugestii din practică legate de procedura privind accesul la resursele guvernamentale pentru şomajul tehnic. Pentru solicitările adresate de companiile a căror activitate a fost încheiată ca urmare a deciziilor autorităţilor, respectiv pentru companiile a căror activitate este afectată de această epidemie total sau parţial, pe baza unei cereri însoţite de o declaraţie simplă, la care se ataşează lista angajaţilor pentru care deja s-a dispus măsura întreruperii temporare a activităţii, în sensul de intrare în şomaj tehnic, se pot depune documentele la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă astfel încât să poată beneficia de fondurile alocate de Guvern pentru aceste costuri. Procedura a fost simplificată şi în sensul reducerii termenului până la care se efectuează plăţile, respectiv de îndată ce actele sunt depuse la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în maximum 15 zile, spre deosebire de prevederea iniţială, care se referea la 30 de zile, agenţiile vor efectua plăţile pentru angajator”, a arătat ministrul Muncii, într-o conferinţă susţinută la Guvern.

Ea a subliniat că primul pas pe care trebuie să îl facă fiecare angajator este să îşi pregătească documentele astfel ca, la începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 – 31 martie, să aibă documentele gata, să le prezinte la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea efectuării plăţilor.

Advertisement
usr

Totodată, Violeta Alexandru a explicat că angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomaj tehnic.

“Tocmai aceasta este facilitatea pe care a pus-o la dispoziţie Guvernul. Plăţile se vor face direct de AJOFM astfel încât la începutul lunii aprilie angajatorii să dispună de fonduri pentru acoperirea costurilor de şomaj tehnic. La fel se va întâmpla şi la începutul lunii mai pentru perioada aferentă lunii aprilie, 1 – 16 aprilie”, a mai ministrul muncii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions