În cursul acestei dimineți, în jurul orei 06.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a observat o persoană care scotea din apă mai multe plase de pescuit, pe malul canalului Dunăre – Marea Neagră, în dreptul localităţii Poarta Albă.
În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că bărbatul cu vârsta de 51 ani, din Poarta Albă, pescuia fără să aibă autorizație, folosind unelte interzise de lege şi o ambarcaţiune pneumatică improvizată.
“Deoarece faptele persoanei în cauză sunt susceptibile de a fi infracţiuni prevăzute şi sancţionate de O.U.G. nr. 23 /2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, pe care l-au înaintat împreună cu mijloacele materiale de probă lucrătorilor Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Palas, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional de jandarmi, pentru nerespectarea prevederilor ordonanței militare nr.3/2020.”, precizează Biroul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta