Procurorii constănțeni au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui cadru medical din Constanța infectat cu coronavirus, care a mers la muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ancheta vizează sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urma apariţiei în presă în data de 11.03.2020 a informaţiei conform căreia un angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost confirmat ca purtător al virusului COVID-19 şi că a fost prezent la muncă fiind deja purtător al acestui virus”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța, a declarat pentru jurnaliștii Antena 3 că “asistentul șef a intrat în spital ca pacient“.
Amintim că, în Constanța a fost raportată, până în acest moment, infectarea cu Covid-19 a unui singur cadru medical. Este vorba de un bărbat de 52 de ani din Constanța, asistent-șef în cadrul Spitalului Județean. Conform informațiilor transmise de către autorități, acesta a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus în data de 11 martie.
Ancheta epidemiologică a arătat că la finalul lunii februarie bărbatul a călătorit împreună cu fiica sa la un concurs de dans în Piatra Neamț. După ce s-a întors în Constanța, acesta a început să se simtă rău însă a fost câteva zile la muncă. Ulterior, după testare, în data de 11 martie a fost depistat pozitiv cu Covid-19.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta