În cursul zilei de ieri, un cadru medical de la Serviciul de Ambulanţă Constanţa a lansat un mesaj public prin care spune că medicii, asistenţii medicali şi ambulanţierii, care lucrează într-un ritm alert, au nevoie de un spaţiu unde să se odihnească între turele de lucru, lungi şi extrem de solicitante. Tocmai de aceea, căuta locuri de cazare pentru angajaţii Serviciului de Ambulanţă.
Iată mesajul postat de cadrul medical, căruia nu îi vom dezvălui numele:
“Medicii, asistenții și ambulanţierii Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, salvatorii din fiecare zi, vă solicită ajutor. Avem nevoie de spațiu de cazare pentru repausul între turele de lucru, lungi și extrem de solicitante! Suntem alături de voi, pe câmpul de luptă, cu un inamic de care și noi ne temem, dar pregătirea și voința noastră, ne motivează necondiționat! Găzduiți un salvator și veți fi un real ajutor pentru viitor! Mulțumim!”
În urmă cu puţină vreme, o doamnă din municipiul Constanţa a răspuns acestui apel şi a precizat că dispune de un apartament cu 3 camere în Tomis Nord, pe care îl pune la dispoziţia cadrelor medicale care au nevoie de un loc în care să se odihnească.
Femeia spune că apartamentul pe care îl pune la dispoziţia cadrelor medicale a fost al părinţilor ei, plecaţi într-o lume mai bună. Iată mesajul:
“Bună seara. În urma anunţului de mai jos, pentru a va putea odihni după ture istovitoare fără a exista stresul aducerii acasă, în familie, a virusului COVID-19, pun la dispoziția cadrelor medicale din linia întâi (brancardier, ambulanţier, infirmieră, asistentă, medic) apartamentul părinților mei situat în Tomis Nord, 3 camere semidecomandate, mobilat și utilat. Apartamentul este nelocuit, nu a fost niciodată închiriat de când au plecat părinții mei într-o lume, sper, mai bună. Cine este interesat va rog sa ma contacteze. Acesta este gestul meu simplu de respect pentru voi, eroii anonimi.”
În Constanţa există un hotel care şi-a pus la dispoziţie camerele pentru cazarea gratuită a cadrelor medicale dar se pare că nu mai sunt locuri disponibile.
Cu siguranţă, în perioada următoare vom mai vedea astfel de mesaje care denotă implicarea constănţenilor şi respectul pe care mulţi dintre noi îl poartă salvatorilor necunoscuţi.