Pregătirile pentru avizarea și punerea în funcțiune a Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța au intrat în linie dreaptă. Deja fost finalizate lucrările de operaționalizare a modulului (taberei) de carantinare. Corturile acestui modul au fost racordate la toate utilitățile, având capacitatea de a deservi 120 de persoane aflate în carantină sau izolare.
De asemenea, a început și operaționalizarea zonei de tratament. Au fost aduse un aparat modern de radiologie, care a fost pus în funcțiune, precum și un aparat nou de testare rapidă PCR. Lucrările de operaționalizare a zonei medicale continuă săptămâna aceasta, astfel încât facilitatea să fie gata în cel mai scurt timp pentru obținerea avizelor necesare.
Începând de luni, 13 aprilie, personalul medical care va deservi SMMIT este instruit pentru procedurile de echipare / dezechipare cu echipamentul de protecție specific. Personalul medical provine de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța, Centrul de Medicină Navală și Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța.
Marți, 14 aprilie, facilitatea ridicată și operaționalizată din punct de vedere administrativ de Forțele Navale Române a fost predată către Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța.
Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța are în compunere o zonă medicală cu 56 de paturi, dintre care 4 pentru Terapie Intensivă, și o zonă de carantinare cu 120 de paturi. În măsura în care situația o va impune, sistemul poate fi extins cu încă aproximativ 50 de paturi, care vor fi amplasate în sala de sport din incinta Stadionului Portul.
“Vă mulțumim că ne ajutați fiind responsabili și vrem să înțelegeți că suntem în sprjinul dumneavoastră!”, a precizat locotenent-colonel medic Nicolae Cătălin Boca, comandantul sistemului modular medical de izolare și tratament din Constanța.
Iată ce a declarat:
Spitalul ROL 2 Constanța
Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța are în compunere o zonă medicală cu 56 de paturi, dintre care 4 pentru Terapie Intensivă, și o zonă de carantinare cu 120 de paturi. Vă mulțumim că ne ajutați fiind responsabili și vrem să înțelegeți că suntem în sprjinul dumneavoastră! – locotenent-colonel medic Nicolae Cătălin Boca, comandantul sistemului modular medical de izolare și tratament din Constanța Alătură-te și tu grupului ”România, fii puternică!”https://www.facebook.com/groups/2355868521179244 #ArmataRomâniei #mapn #coronavirus #Româniafiiputernică
Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Joi, 16 aprilie 2020
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta