Compartimentul de informaţii şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a precizat azi, printr-un comunicat de presă, că în cursul zilei de ieri, 21 aprilie, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a fost înregistrat un dosar penal pe numele unei femei care a întocmit şi prezentat poliţiştilor o adeverinţă falsă.
Concret, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac, s-a înregistrat dosarul penal cu numărul 3532/P/2020 în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea la data de 13.04.2020 a infracţiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 al. 1 Cod penal.
Potrivit procurorilor, ancheta are ca obiect cercetarea împrejurărilor în care la data de 13 aprilie, în jurul orei 14.10, pe DN 22, localitatea Tariverde, judeţul Constanța, o persoană de sex feminin a întocmit și prezentat organelor de poliție, pentru justificarea deplasării în afara domiciliului, o adeverință care atestă “împrejurări necorespunzătoare adevărului”.
“Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, şi nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.”, precizează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta