Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Nesimțirea umană, pe zăpadă!

Published

on

S-a depus foarte multă zăpadă, atât în exteriorul orașului cât, parcă și mai multă, în oraș. Nu știu care este situația în municipiile și orașele din întreg județul, dar la Constanța văd cu ochiul liber o totală lipsă de implicare. Atât a autorităților cât și a locuitorilor orașului. Mi-aș fi imaginat că astăzi, după câteva zile în care a nins viscolit și chiar nu se putea face mare lucru pentru străzile și aleile din fața caselor și blocurilor, lumea va ieși afară și va încerca să îndepărteze zăpada care zace fie pe șosele, fie adunată în adevărați munți care se apropie de 2 metri înălțime. Din păcate, nici vorbă de așa ceva. Pe niște străduțe din spatele spitalului județean erau ceva oameni cu lopeți, dar nu lucrau pentru a debloca vreo stradă, pentru a face cărări prin zăpadă ori pentru a face curățenie în fața blocului. Nici vorbă de așa ceva. Ei se chinuiau să îndepărteze zăpada depusă pe lângă autoturismele lor, care erau de-a dreptul îngropate în nea. Mi-a plăcut, pe de-o parte de ei – măcar transpirau și nu mai simțeau frigul de afară. Pe de altă parte, ”admiram” oamenii care se așezaseră la geam și-i priveau pe cei care se agitau. Dar nimeni, absolut nimeni, nu făcea nici cel mai mic efort pentru a face ceva. Poate oamenii nu au lopeți cu care să intervină. Poate primăria le va face cadou niscaiva unelte cu care să lucreze. Sau poate îi va amenda pe cei care nu au avut bunul-simț (și sunt foarte mulți în aceste situații) să-și curețe trotuarele în fața sediilor. Că doar așa prevede legea. Sau asistații sociali, care primesc bani de la stat și nu fac nimic, nu puteau ieși la deszăpezire? Ori ies doar pentru bani?

La Delfinariu se poate

adrian-bilba-delfinariuNu am reușit să ajung până la Delfinariu pentru a-l vedea muncind pe directorul Adrian Bîlbă. Dar alții au reușit să ajungă și au scris pe facebook că sunt uluiți de faptul că șeful instituției era cu lopata în mâini și muncea precum un salahor ca să îndepărteze zăpada. Tot ei au scris și că ar fi foarte bine venită niște mâncare pentru animale, pâine, cozonac sau ce mai are fiecare prin casa sa. Pentru cei care vin cu ceva de mâncare, intrarea la Delfinariu este gratuită. Pentru că au dovedit că le pasă!

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions