Pandemia provocată de noul Coronavirus face victime și în rândul personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” din Ialomița. Un pompier, angajat al Detașamentului de Intervenție Urziceni, a fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19, scriu jurnaliștii de la săptămânalul de informație “Independent” din Ialomița. Aceeași sursă precizează că bărbatul are simptome ușoare, starea de sănătate este bună și a fost transferat la un spital de boli infecțioase din București.
De asemenea, alți 30 de colegi de-ai săi, cu toții militari ISU, sunt în izolare la domiciliu.
Potrivit informațiilor oficiale ale reprezentanților ISU Ialomița, citate de ziarul “Independent”, bărbatul a fost testat în urmă cu aproximativ 3 zile, rezultatele fiind pozitive. De asemenea, întreg Detașamentul de Intervenție din Urziceni a fost decontaminat, iar colegii de tură ai pompierului au fost trimiși în izolare la domiciliu. Este vorba despre 30 de angajați ai ISU, ale căror teste au fost, din fericire negative.
“S-au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului și în cazul celorlalți colegi. S-a acționat în cel mai scurt timp și potrivit tuturor protocoalelor în vigoare. Întreg Detașamentul a fost decontaminat, iar personalul cu care colegul nostru a intrat în contact a fost izolat la domiciliu. Testele celorlalți colegi au fost negative. Situația este sub control”, a precizat Ani Cercel, purtătorul de cuvânt ISU Ialomița conform sursei citată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta