Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Viceprimarul Constanței Dumitru Babu, acuzat că a bruscat un angajat al OPC

Published

on

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii Secţiei 5 Constanţa au primit o sesizare din partea unei tinere, angajată a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Prin aceasta, femeia, în vârstă de 27 de ani, a precizat că, în data de 7 mai a.c., în timp ce se afla în control  la o societate comercială din municipiul Constanța, a fost agresată fizic de un bărbat care se afla în incinta societății respective.

“În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.”, a precizat Biroul de presă al IPJ Constanţa.

Întregul scandal, a fost descris pe pagina sa de Facebook de către Maria Obreja, tânăra care a depus plângere la poliţie. Iată ce spune:

“Când ne gândim la primărie ne gândim printre altele la votul fiecăruia dintre noi . Astăzi, nu regret că am votat, ci pe cine. Sunt comisar al Protecţiei Consumatorilor deja de 2 ani.
Am facut acest pas din convingere şi pentru a face o lume mai bună. Am participat la sute de acţiuni, am întocmit zeci de acte, am întâlnit mii de oameni, pentru că am simţit că numai aşa avem toţi o şansă la mai bine.
Am ales acest comisariat pentru reputaţia pe care o are, urmărind activitatea celor care îmi sunt astăzi colegi, la televizor şi pe facebook.
În perioada de stagiatură, familia mi-a stat alături din punct de vedere financiar, pentru că au înteles că asta îmi doresc din tot sufletul.
Dar, iată că sunt momente în care îţi dai seama că poţi întâlni şi oameni mărunţi şi este de speriat, în momentul în care îţi dai seama că sunt cei pe care i-ai votat.
În cursul unei acţiuni de control, la care mă aflam împreună cu alţi trei colegi, aveam să cunosc latura nevăzută a caracterului pe care îl are Dumitru Babu, aflat în 2016 pe lista votată de mine. Năvălind în locul unde mă aflam cu colegii mei, acesta a vrut să îmi smulgă telefonul din mână şi bruscându-mă să mă dea afară din sediul societăţii în care mă aflam. A fost necesară atât intervenţia colegilor mei, cât şi a fratelui acestuia, cărora trebuie să le mulţumesc, pentru că nu ştiu unde ar fi putut ajunge lucrurile.

Advertisement
usr

Mă întreb, dacă pe femeile din viaţa dânsului le tratează la fel? Mă întreb, dacă pe soţia sau mama dânsului le-ar fi bruscat cineva, ce reacţie ar fi avut?
Mă întreb, dacă asta este atitudinea pe care o are şi faţă de doamnele aflate în subordinea dânsului?
Realizez acum, la ce suntem cu adevărat expuse, noi, cele aflate în slujba cetăţenilor, dacă în faţa unui “coleg” nu reprezentăm nimic? La ce ar trebui să ne aşteptăm de la operatorii economici, dacă acestora nu le place prezenţa noastră?
Am depus astăzi plângere la poliţie, relatând incidentul, nu înainte de a-i oferi DOMULUI VICEPRIMAR DUMITRU BABU, şansa de a îşi cere scuze PERSONAL, pentru întreg incidentul.
Acesta mi-a trimis un buchet de flori, pe care i l-am lăsat personal la primărie, sperând că-l va oferi unei doamne din familia lui, şi povestindu-i ce “năzbâtie “ a făcut, să afle parerea acesteia.
Cred cu tărie în continuare că activitatea de comisar trebuie făcuta şi vreau să cred că toţi cei pe care îi vom controla şi de acum înainte vor întelege că suntem în slujba cetăţenilor, suntem femei şi pentru toate acestea este normal să fim tratate cu respect.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions