Ministrul de Interne, Marcel Vela, a enumerat vineri seară, într-o emisiune la Digi24 o parte din măsurile care vor fi luate în Starea de Alertă care începe pe 15 mai, după ieșirea din starea de urgență:
- „Operatorii economici cu peste 50 de angajati vor fi obligati sa-si decaleze activitatea, programul, astfel incat sa fie o presiune cat mai mica pe transportul in comun. La 60 de angajati de exemplu, sa inceapa activitatea 20 de angajati la ora 07.00, 20 de angajati la ora 08.00 si 20 la ora 09.00 dimineata. Se reduce cu doua treimi presiunea pe transportul public”
- De asemenea, firmele, magazinele si saloanele de infrumusetare „vor fi obligati sa se doteze cu termometre digitale sa verifice temperatura”.
- Încă nu s-a decis final dacă dispar declarațiile pe propria răspundere
- Se va putea ieși din localități dar „în anumite condiții”
- Marcel Vela a indicat că după ridicarea stării de urgență nu se va putea merge pe stadion și nici nu se vor putea face nunți cu 200 de persoane pentru ca „ajungem de unde am pornit si e pacat de munca cetatenilor si nu-si doreste nimeni asa ceva”
- Exista sansa reala sa fie ridicate starile de carantina (din Suceava, Țăndărei) pana la sfarsitul lunii
De asemenea, ministrul de Interne a spus că după decizia CCR privind amenzile din timpul starii de urgenta, s-a gasit solutia legala astfel incat dupa 15 mai sa fie date sanctiuni daca se incalca deciziile din Starea de Alerta.
„Toate regulile vor avea si variante de sanctiuni in baza unor legi care sanctioneaza nerespectarea decizilor. Vom avea metode ca cei care fac gesturi reprobabil, discutabile, sa fie sanctionati intr-o firma sau alta conform legii”, a spus ministrul.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta