Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanţa: 235 de directori şi inspectori şcolari au avut o întâlnire de lucru online

Published

on

În cursul zilei de ieri, 12 mai, a avut loc la Constanța prima întâlnire de lucru on-line a directorilor din unitățile de învățământ preuniversitar, cu participarea, ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie.

Întâlnirea în mediul virtual a fost organizată de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Alături de managerii instituțiilor de învățământ, întreg corpul de inspectori școlari a fost prezent la acțiune.

Obiectivele acestei întâlniri de lucru au fost: analizarea modului în care se derulează la nivel județean activitatea de învățare on-line, aplicarea măsurilor optime în vederea pregătirii examenelor naționale și a activităților specifice calendarelor de mobilități și de obținere a gradelor didactice.

În deschiderea întâlnirii de lucru, Sorin Mihai, inspectorul școlar general, a mulțumit managerilor școlari pentru activitatea derulată cu succes până în prezent și a accentuat importanța aplicării corecte a Planului județean de intervenție educațională, document reglator, publicat pe site-ul ISJ Constanța. De asemenea, a subliniat necesitatea asigurării formării cadrelor didactice în direcția dobândirii de competențe IT (în special operare pe diverse platforme de învățare). Acest aspect poate fi realizabil prin colaborarea cu Casa Corpului Didactic Constanța, dar și cu alți furnizori autorizați de formare.

Advertisement
usr

Un alt subiect al întrevederii a fost organizarea optimă în perioada următoare a Târgului ofertelor educaționale în format on-line, prin promovarea unităților de învățământ pe diverse site-uri și rețele de socializare, ușor accesibile celor interesați – elevi și părinți.

Sorin Mihai a subliniat faptul că această perioadă trebuie să se caracterizeze printr-un flux comunicațional coerent, eficient, între toți partenerii educaționali: elevi, părinți, cadre didactice. Acest aspect este ușor realizabil dacă atitudinea cadrelor didactice este una de echilibru și tact.

Anca-Iuliana Dragomir, inspector școlar general adjunct, a intervenit în cadrul ședinței cu precizări legate de Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, menționând că, în cel mai scurt timp, se așteaptă precizările Ministerului Educației și Cercetării cu privire la metodologia de desfășurare. Inspectorul şcolar a menționat că în prezent se lucrează la Ghidul de admitere. Acesta va fi completat cu informații de la minister, referitoare la procedurile de admitere – învățământ vocațional sau clase bilingve.

La rândul ei, Alina-Diana Codreanu, inspector şcolar general adjunt, a subliniat importanța ca directorii instituțiilor de învățământ să se asigure că sunt respectate cu strictețe procedurile de organizare a pregătirii suplimentare a elevilor pentru examenele naționale, în perioada 2 – 12 iunie 2020. Situațiile școlare vor fi încheiate conform instrucțiunilor transmise de către Ministerul Educației și Cercetării. De asemenea, a accentuat importanța pregătirii elevilor pentru completarea fișelor necesare înscrierii la examenele naționale. În acest sens, dirigintele este cadrul didactic care va oferi acestora informațiile specifice și va avea rolul de a consilia elevii în această direcție. În ceea ce privește informațiile cu privire la mobilitatea personalului didactic, examenul de titularizare, precum și obținerea gradelor didactice, acestea se vor regăsi pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

În timpul şedinţei, Monica Anisie a precizat:

Advertisement
usr

“Sunt un om al școlii și vă respect munca. Așa cum ați observat deja, prin eforturile depuse de Ministerul Educației și Cercetării și prin măsurile propuse până în prezent, ne dorim ca atât elevii cât și cadrele didactice să beneficieze de metodologii care să ofere un învățământ echitabil, coerent și corect, aliniat la recomandările Ministerului Sănătății din această perioadă.”

În continuarea intervenției, ministrul educației și cercetării a răspuns întrebărilor adresat de directorii școlilor constănțene. A evidențiat faptul că participarea la pregătirea suplimentară a elevilor pentru examenele naționale este opțională, iar cadrele didactice trebuie să mențină comunicarea cu părinții și elevii, transmițând și informații cu privire la importanța respectării restricțiilor.

“Participarea doamnei Monica Anisie Ministrul Educației și Cercetării la această întâlnire de lucru cu managerii școlari a reprezentat consolidarea comunicării dintre factorii implicați în derularea unui învățământ on-line de calitate, în această perioadă de restricții. Prezența dumneaei a adus precizări importante pentru noi, dar a contribuit și la închegarea unui spirit de echipă care să fundamenteze derularea cu succes a acțiunilor noastre viitoare”, a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions