În acest week-end, polițiștii constănțeni au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier. Este vorba despre conducători auto prinși băuți la volan, drogați sau conducând beți și fără a deține permis.
Primele infracțiuni au fost constatate în seara zilei de vineri, 19 iunie. În jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe strada Venus din satul Ciocârlia de Sus, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cursul aceleiași seri, în jurul orei 21.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Ion Corvin, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 07.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un tânăr, de 20 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, în direcția 2 Mai, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cursul aceleiași zile, în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe strada Gării din Cernavodă, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar autoturismul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 01.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Cobadin, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tot în cursul nopții, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Topraisar în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
După o jumătate de oră, în jurul orei 02.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Cobadin în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe raza municipiului Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tot în cursul nopții trecute, în jurul orei 04.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39 – 2 Mai, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate aceste cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta