Din punct de vedere meteorologic, România este împărțită între vreme foarte călduroasă și furtuni. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, în intervalul 4 iulie, ora 11.00 – 6 iulie, ora 10.00, vom avea parte de caniculă și disconfort termic, în sud-est și de manifestări de instabilitate în restul țării.
În intervalul menționat, în regiunile sud-estice vremea va fi caniculară, disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade.
În restul teritoriului, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta