Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

OPC a descoperit NEREGULI GRAVE la C.A.R. în municipiul Constanța. Ținta înșelătoriilor, pensionarii!

Published

on

În urma desfășurării unei acțiuni de control la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța, initiate în cursului lunii mai în urma primirii unei reclamații, au fost constatate următoarele abateri de la prevederile legale privind protecția consumatorilor:

  • Nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prin intermediul formularului “Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”, prevăzut în anexa nr. 2. la O.U.G. nr. 50/2010, cu încălcarea prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prevăzute de prevederile art. 14, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Nefurnizarea unui exemplar original al contractului de împrumut la momentul semnării contractului, cu încălcarea prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Perceperea în cadrul contractelor de împrumut a unui cost intitulat „tipizate”, cu încălcarea prevederilor art. 36, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Prin modalitatea de calcul a anuității (ratei lunare) în cadrul contractelor de împrumut nu sunt respectate prevederile art. 38, alin. (11)  din O.U.G. nr. 50/2010.
  • În cadrul contractelor nu sunt specificate în mod clar și concis informațiile prevăzute de prevederile art. 46, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
  • Practici comerciale incorecte interzise prin prevederile Legii nr. 363/2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care au fost aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral din suma imprumutată, și a diferenței de fond de cotizare integral din suma împrumutată, în cazul în care este solicitat un împrumut mai mare decât limita fondului de cotizare, sume de bani pentru care se calcula și percepea dobândă fără a fi puse la dispoziția consumatorilor.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 363/2007 s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte constatat și s-a dispus restituirea sumelor de bani percepute în plus aferente contractelor de împrumut în derulare și în vigoare începând cu data de 01.01.2020.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 au fost dispuse sancțiunile contravenționale complementare de reparare a deficienţelor constatate prin procesul verbal, aducerea contractelor în conformitate cu prevederile legale și restituirea sumelor încasate fără temei legal.

Numărul de consumatori afectați de abaterile de la prevederile legale este estimat la cel puțin 3748.

Privind diferite aspecte sesizate ce ţin de organizarea statutară a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanța vor fi sesizate instituţiile competente.

Advertisement
usr

“În cursul săptămânii trecute am încheiat verificările la Casa de ajutor reciproc Constanța, în urma sesizărilor primite de la mai mulți pensionari. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 20.000 lei, s-au dispus măsuri complementare, constatându-se inclusiv abateri cu caracter penal, urmând să trimitem o sesizare în acest sens organelor abilitate. A profita de bătrânii și așa greu încercați, prin încasarea de dobânzi ascunse, oprindu-le sume importante de bani, pentru diverse elucubrații financiare, este o atitudine cămătărească”, transmite Horia Constantinescu, comisar șef CJPC Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions