Actual
Crușoveanu (PNL): „Țuțuianu a lăsat primăriile fără bani, pentru a doua oară într-o săptămână“
Published
4 ani agoon
By
Tatian Iorga
Alocările bugetare către primării de către Consiliului Județean Constanța au reaprins scandalul politic între PSD și PNL. Liberalii l-au acuzat, astăzi, pe președintele CJC, Horia Țuțuianu, că modul de împărțire a banilor proveniți din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2020 au fost făcute discreționar. Drept urmare, consilierii PNL au venit în ședința CJC de azi cu propria lor variantă. A urmat apoi un schimb lung de replici și acuze, întrerupte doar de o pauza, după care iarăși acuze și replici. Într-un final, inițiatorul proiectelor, Horia Țuțuianu și-a retras proiectele de pe ordinea de zi.
Consilierul județean al PNL Marian Crușoveanu l-a acuzat pe Horia Țuțuianu că, prin gestul său de amâna alocările bugetare, șeful Consiliului a lăsat primăriile din județ fără bani pentru a doua oară consecutiv în numai o săptămână. Crușoveanu afirmă că Țuțuianu nu a avut niciun argument legal sau procedural atunci când a retras proiectele, ci doar a fost mânat, spune liberalul, doar de teama că a pierdut majoritatea în Consiliul Județean. Marian Crușoveanu a afirmat că mai simplu era ca amenamentele lor la proiectele privind alocările bugetare să fie discutate azi și supuse la vot imediat, astfel încânt împărțirea banilor să se facă imediat.
Președintele liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huțucă, a declarat că „este timpul să terminăm cu jupânii din administrație.“
„Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a oprit, într-un mod abuziv și ilegal, ședința de astăzi. Acest lucru înseamnă că, în perioada următoare, va fi obligat să explice și oamenilor legii despre acest abuz. Să nu uităm că fostul său șef este astăzi în spatele gratiilor pentru o faptă similară, adică abuz în serviciu. Este bine ca domnul de la Consiliul Județean să înțeleagă că fondurile institutiei sunt un sprijin esențial pentru multe din primăriile din județul Constanța, care au făcut față cu greu în perioada pandemiei. La Constanța, unii s-au obișnuit să joace rolul unor jupâni, iar banii publici să fie un fel de portofel al lor pentru cumpărare de funcții. Este timpul să tăiem acest comportament discreționar al acestor oameni care, în loc să facă administrație, sunt interesați mai mult de scaunul lor și, în loc să vină în sprijinul primăriilor din județ, fac, mai degrabă, calcule politice. Aceste calcule politice mărunte înseamnă blocaj, pierdere de finanțări și, mai ales, condamnarea unor oameni nevinovați din județul Constanța, de către președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu. Este timpul ca acestor oameni lacomi din PSD să le arătăm că viitorul acestui județ este mai important decât scaunul lor. Respectul față de cetățeni și de banii publici ar trebui să fie o îndatorire pentru oricine ar fi președinte al CJ. Jocul mârșav practicat de domnii de la PSD ar trebui să ia sfârșit, pentru că asta arată că, electoral, șansele lor tind spre un procentaj cu cifra 1 în față. Este timpul să oprim aceste abuzuri care, preț de două decenii, au întors județul nostru în Evul Mediu. Primăriile din Județul Constanța riscă să rămână fără finanțare, din cauza Consiliului Județean și a președintelui Consiliului Județean, în persoana domnului Țuțuianu. Pe această cale, aș vrea să reamintesc tuturor celor din Consiliul Județean că acordarea finanțărilor către primării nu este facultativă și nici discreționară.“, a declarat Huțucă.
Sumele provenite din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2020
Varianta PNL
23-August 1,526,254 de lei
Adamclisi 300,000 de lei
Agigea 25,000 de lei
Albesti 500,000 de lei
Aliman 300,000 de lei
Amzacea 264,878 de lei
Baneasa 264,878 de lei
Baraganu 264,878 de lei
Castelu 1,000,000 de lei
Cerchezu 264,878
Cernavoda 400,000 de lei
Chirnogeni 264,878 de lei
Ciobanu 264,878 de lei
Ciocarlia 264,878 de lei
Cobadin 300,000 de lei
Cogealac 312,980 de lei
Comana 264,878 de lei
Constanta 2,000,000 de lei
Corbu 300,000 de lei
Costinesti 526,254 de lei
Crucea 600,707 de lei
Cumpana 25,026 de lei
Cuza Voda 300,000 de lei
Deleni 264,878 de lei
Dobromir 264,878 de lei
Dumbraveni 264,878 de lei
Eforie 500,000 de lei
Fantanele 300,000 de lei
Garliciu 264,878 de lei
Ghindaresti 400,000 de lei
Gradina 600,707 de lei
Harsova 1,000,000 de lei
Horia 264,878 de lei
Independenta 300,000 de lei
Ion Corvin 264,878 de lei
Istria 300,000 de lei
Limanu 25,000 de lei
Lipnita 264,878 de lei 39
Lumina 300,000 de lei
Mangalia 300,000 de lei
Medgidia 500,000 de lei
Mereni 25,000 de lei
Mihai Viteazu 300,000 de lei
Mihail Kogalniceanu 700,000 de lei
Murfatlar 264,878 de lei
Mircea Voda 264,878 de lei
Navodari 264,878 de lei
Negru Voda 300,000 de lei
Nicolae Balcescu 25,000 de lei
Oltina 300,000 de lei
Ostrov 600,707 de lei
Ovidiu 450,000 de lei
Pantelimon 300,000.00
Pecineaga 25,000 de lei
Pestera 264,878 de lei
Poarta Alba 600,000 de lei
Rasova 600,707 de lei
Saraiu 264,878 de lei
Sacele 300,000 de lei
Saligny 264,878 de lei
Seimeni 264,878 de lei
Silistea 25,000 de lei
Targusor 300,000 de lei
Techirghiol 700,000 de lei
Topalu 300,000 de lei
Tortoman 264,878 de lei
Topraisar 264,878 de lei
Tuzla 264,878 de lei
Valu lui Traian 1,300,000 de lei
Vulturu 600,707.20
TOTAL JUDET CONSTANTA 27,316,000 de lei
Varianta propusă de conducerea CJC
CONSTANȚA 2.000.000 de lei
MANGALIA 100.000 de lei
MEDGIDIA 100.000 de lei
MURFATLAR 550.000
CERNAVODĂ 400.000 de lei
EFORIE 200.000 de lei
HÂRŞOVA 300.000 de lei
NĂVODARI 1.000.000 de lei
NEGRU VODĂ 300.000 de lei
OVIDIU 450.000 de lei
TECHIRGHIOL 600.000 de lei
23 AUGUST 500.000 de lei
ADAMCLISI 200.000 de lei
AGIGEA 500.000 de lei
ALBEŞTI 250.000 de lei
ALIMAN 150.000 de lei
AMZACEA 250.000 de lei
BẢNEASA 400.000 de lei
BĂRĂGANU 400.000 de lei
CASTELU 1.000.000 de lei
CERCHEZU 350.000 de lei
CHIRNOGENI 400.000 de lei
CIOBANU 500.000 de lei
COBANU 500.000 de lei
CIOCARLIA 400.000 de lei
COBADIN 150.000 de lei
COGEALAC 400.000 de lei
COMANA 150.000 de lei
CORBU 150.000 de lei
COSTINEȘTI 150.000 de lei
CRUCEA 350.000 de lei
CUMPANA 650.000 de lei
CUZA VODĂ 200.000 de lei
DELENI 450.000 de lei
DOBROMIR 350.000 de lei
DUMBRĂVENI 400.000 de lei
LIPNIȚA 300.000 de lei
LUMINA 150.000 de lei
MIHAIL KOGALNICEANU 600.000 de lei
MIHAI VITEAZU 150.000 de lei
MIRCEA VODA 400.000 de lei
MERENI 466.000 de lei
NICOLAE BẶLCESCU 450.000 de lei
OLTINA 150.000 de lei
OSTROV 400.000 de lei
PANTELIMON 200.000 de lei
PECINEAGA 500.000 de lei
PEŞTERA 350.000 de lei
POARTA ALBĂ 200.000 de lei
RASOVA 200.000 de lei
SẮCELE 200.000 de lei
SALIGNY 450.000 de lei
SARAIU 500.000 de lei
SEIMENI 300.000 de lei
SILIŞTEA 350.000 de lei
TÂRGUŞOR 150.000 de lei
TOPALU 150.000 de lei
TOPRAISAR 400.000 de lei
TORTOMAN 350.000 de lei
TUZLA 450.000 de lei
VALU LLUI TRAIAN 1.300.000 de lei
VULTURU 400.000 de lei
TOTAL JUDET 27.316.000 de lei
Sumele defalcate din T.V.A. pe anul 2020
Varianta PNL
23-August 462,621 de lei
Adamclisi 462,621 de lei
Aliman 462,621 de lei
Amzacea 200,001 de lei
Baneasa 200,001 de lei
Baraganu 200,001 de lei
Castelu 599,025 de lei
Cerchezu 200,001 de lei
Chirnogeni 200,001 de lei
Ciocarlia 200,001 de lei
Cobadin 462,621 de lei
Deleni 200,000 de lei
Ghindaresti 750,000 de lei
Lipnita 200,000 de lei
Mihail Kogalniceanu 462,621 de lei
Negru Voda 462,621 de lei
Oltina 462,621 de lei
Pestera 200,001 de lei
Poarta Alba 462,621 de lei
Targusor 500,000 de lei
RAJDP CONSTANTA 8,716,000 de lei
Varianta conducerii CJC
Albești 250.000 de lei
Amzacea 500.000 de lei
Băneasa 500.000 de lei
Băraganu 350.000 de lei
Cerchezu 500.000 de lei
Chirnogeni 450.000 de lei
Ciocarlia 400.000 de lei
Deleni 300.000 de lei
Ghindărești 750.000 de lei
Limanu 1.100.000 de lei
Lipnita 500.000 de lei
Pantelimon 300.000 de lei
Peștera 500.000 de lei
Târgușor 500.000 de lei
Topalu 450.000 de lei
RAJDP 8.716.000 de lei drumuri județene
Total: 16.066.000 de lei.