Reșit Taner, primarul comunei constănțene Tuzla, își exprimă nemulțumirea vizavi de decizia Apelor Române de a concesiona plaja din localitate. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul din Tuzla se poziționează alături de cetățenii nemulțumiți de intenția concesionării plajeli din localitate, plaja din Tuzla fiind recunoscută la nivel național ca fiind una dintre cele mai frumoase și neatinse (încă) de civilizație.
Iată postarea:
“Constat faptul că locuitorii comunei care doresc să se bucure de plaja Tuzla sunt nemulțumiți din cauza imposibilității de a-și petrece timpul liber pe malul mării din cauza șezlongurilor amplasate după bunul plac al operatorilor economici care au închiriat sectoare de plajă.
Astfel, alături de dumneavoastră, îmi exprim nemulțumirea față de această imposibilitate generată de firmele care au concesionat sau subînchiriat plaja Tuzla (nisipul plajei) și care nu permit amplasarea prosoapelor și a cearceafurilor direct pe nisip.
Vă aduc la cunoștință că Administrația Națională “Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral” este direct răspunzătoare pentru administrarea și darea în folosință a plajelor (nisipul plajei).
În concluzie, Primarul și Consiliul Local al Comunei Tuzla, vă informează că administrația publică locală nu se face vinovată de aceste neplăceri și imposibilități generate de amplasarea șezlongurilor pe toate sectoarele de plajă existente.”