Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Accident pe autostradă, lângă Cernavodă. O mașină a rămas suspendată pe parapet

Published

on

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 7.00, pe autostrada A2, București – Constanța, a avut loc un accident rutier, în apropiere de Cernavodă. Un autoturism a rămas suspendat pe parapet, cu scurgeri de ulei pe carosabil.

Au fost anunțate imediat autoritățile de intervenție, care au acționat cu pompieri de la Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD B. La fața locului au găsit un bărbat, neîncarcerat, conștient și colaborant.

După evaluarea medicală la fața locului, acesta a refuzat transportul la spital.

Oficial, din partea Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Advertisement
usr

”Pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 158, pe Podul Cernavodă, județul Constanța,  pe sensul către litoral, conducătorul unui autoturism a intrat în coliziune cu parapetul median, rămânând suspendat cu partea din față a autovehicului. Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă traficul este restricționat pe a doua bandă, formându-se coloană de autoturisme pe o porțiune de 400 de metri.

Se estimează ca circulația să se reia, în condiții normale, în 30 de minute.”

Foto: ISU Constanța

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions