Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Constanța, în stradă! În jur de 5.000 de oameni au protestat!

Published

on

Un nou miting se află la această oră în plină desfășurare la nivel național. Sute de mii de oameni sunt în stradă. Cei mai mulți se află în București, dar nici marile orașe ale țării nu s-au lăsat mai prejos. La Constanța, mitingul împotriva ordonanțelor privind amnistia și Codurile Penale a atras foarte mulți participanți. Chiar dacă afară a fost frig, oamenii s-au adunat încă de la ora 17.oo, pe platoul din fața Prefecturii. Relativ timizi la început, odată cu lăsarea întunericului și cu creșterea numărului de participanți vocile lor au crescut în intensitate și au scandat aproape fără oprire: ”Suntem tineri și ne pasă, luptăm pentru țara noastră!”, ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”, ”PSD – Ciuma roșie”,  ”Marș la Tribunal, Parlament penal!”, ”Constanța-trezește-te!”, ”Jos Mafia! Vrem o țară ca afară!” și alte sloganuri de acest gen. Lumea a fost extrem de civilizată și atentă. Încet-încet, la fața locului s-au adunat în jur de 500 de persoane. În jurul orei 19.00, protestatarii au plecat pe traseul b-dul Ferdinand – B-dul 1 decembrie 1918 – b-dul Lăpușneanu – b-dul Tomis – Prefectura Constanța.  În ciuda frigului de afară, oamenii au scandat sloganurile de mai sus, au purtat foarte multe steaguri tricolore dar au avut asupra lor și vuvuzele și fluiere. În fața sediului PSD de pe bd-ul Lăpușneanu, manifestanții – care ajunseseră în final la circa 5.000 de persoane – au făcut un popas de circa 5-10 minute și au scandat. De la balcoane mulți oameni aplaudau acest miting de proporții. Unora, cu siguranță, nu le-a plăcut manifestarea antiguveramentală dar s-au abținut de la a arunca cu sticle goale sau cu hârtii. În schimb, au fost aruncate petarde. Inițial am crezut că sunt focuri de armă sau ceva de acest gen dar într-un final, când zgomotele asurzitoare s-au repetat, am realizat cu toții că sunt petarde. Nu am văzut politicieni la acest miting dar am remarcat foarte multe cunoștințe, oameni de afaceri. Impresionant a fost, de asemenea, faptul că protestatarii au fost de toate vârstele, părinți cu copii mici în brațe sau pe umeri, tineri, persoane mature dar și multe trecute de prima tinerețe. Semn că nu vârsta a constituit o problemă a acestui miting, ci clasa politică aflată la guvernare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions